Administratorul Telesistem TV SRL Stanislav Vîjga a explicat în cadrul ședinței că cererea privind eliberarea licenței de emisie pentru Accent TV a fost depusă după ce au parvenit mai multe solicitări din partea telespectatorilor privind păstrarea programelor vechi și din dorința de a păstra colectivul actual.
Membrul CA Corneliu Mihalache s-a interesat dacă emisiunile proprii de la vechiul Accent TV vor apărea și la Primul în Moldova. Acesta și-a exprimat temerea că se va repeta fenomenul difuzării pe mai multe posturi a aceluiași conținut. Vîjga a afirmat că pe Accent TV vor rămâne emisiunile vechi, iar Primul în Moldova va avea emisiuni proprii. Mihalache a afirmat că a susținut aprobarea licenței, inclusiv, pentru că a activat anterior cu unii dintre colegii de la Accent TV.
Olga Guțuțui, membra CA care a votat împotriva acordării licenței, s-a interesat de ce postul respectiv și-a schimbat mai întâi denumirea în Primul în Moldova, apoi a solicitat o altă licență. Potrivit lui Vîjga acest lucru s-a întâmplat după ce echipa a obținut acces la mai multe finanțe, grație faptului că a obținut posibilitatea de a retransmite emisiunile Pervîi Kanal din Rusia și că, astfel, vor avea acces și pe piața de publicitate. În opinia sa, compania a obținut „a doua respirație”.
În context, Guțuțui a atras atenția membrilor CA că în acest caz are loc concentrarea mediatică sub influența factorului politic. În opinia ei, în zadar vorbim despre libertatea de exprimare, dacă nu se atestă schimbări pozitive pe piața media.
Președintele CA, Dragoș Vicol, a menționat că, în opinia sa, Accent TV are o individualitate și că el vede în el un potențial creator, adăugând că acest post tv merită să se întoarcă pe piața media.
Înainte de ședința CA, Dragoș Vicol a asistat la Forumul mass-media 2019 unde i s-a reproșat că actuala majoritate din cadrul Consiliului ar activa în interesul Partidului Socialiștilor, care și-ar întări prin intermediul CA imperiul mediatic. Criticile au parvenit inclusiv din partea premierului Maia Sandu. „Asistăm astăzi la o redistribuire a sferelor de interese în domeniul media. Se întărește un alt holding, afiliat politic socialiștilor. Accent TV a primit recent dreptul de a retransmite în țara noastră emisiunile celui mai popular post de televiziune din Rusia. Unde a slăbit un pol politic, caută să se întărească altul”, a afirmat Maia Sandu.
Vicol a răspuns că, atât în cazul Accent TV, cât și în alte probleme se conduce de buchia legii și că examinează astfel de dosare ca și pe toate celelalte. „Factorul politic vrea să intervină în activitatea acestui Consiliu. Faptul că Maia Sandu critică, pe mine mă onorează”, a răspuns Dragoș Vicol.
Precizăm că beneficiarul postului de televiziune Accent TV este Vadim Ciubara, proprietarul Media Invest Service (Медиа Инвест Сервис OOO – 100%), despre care jurnaliștii de investigație RISE Moldova au scris că ar fi „consilierul din umbră” al președintelui Igor Dodon.