
CCA s-a autosesizat după un apel telefonic al unui telespectator, care solicita examinarea a trei posturi tv – Publika TV, CANAL 2 și PRIME - cu privire la difuzarea de către aceste canale a unor imagini neadecvate despre o minoră din Ialoveni. Membrii CCA au constatat însă că și alte posturi au relatat despre acest caz cu încălcarea normelor deontologice și au decis ca monitorizarea să fie extinsă.
Rezultatele monitorizării CCA au constatat că posturile de televiziune PRIME, CANAL 2, CANAL 3, PUBLIKA TV, TV 8, ACCENT TV și postul public de televiziune Moldova 1 au încălcat în acest caz atât deciziile CCA cu privire la clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecţiei copiilor, respectarea drepturilor copilului în programele audiovizuale, cât și legislația cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei.
Astfel, CCA a decis să sancționeze posturile de televiziune menționate pentru încălcarea legislației ce protejează drepturile copiilor.
Reamintim că și Consiliul de Presă din Moldova a adoptat o decizie pe marginea acestui caz, în care a recomandat jurnaliștilor și instituțiilor media să excludă abordarea senzaționalistă a unor astfel de subiecte și să nu relateze detalii care afectează demnitatea umană.