Eşti aici

Apel public: Majorarea prețului la hârtie ar putea duce ziarele la faliment

19 Iunie 2018
1456 de afişări
Asociația Presei Independente (API) a solicitat, printr-un apel public lansat luni, 18 iunie, în adresa Parlamentului, Guvernului și membrilor grupului de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media să adopte urgent măsuri legislative în susținerea presei scrise, după ce hârtia de ziar s-a scumpit cu până la 25%. Această majorare ar putea lovi dur în publicațiile periodice, întrucât acestea vor fi nevoite să ridice prețul, iar în consecință, va scădea numărul cititorilor.

API menționează în apel că cele mai importante companii care importă hârtia de ziar din străinătate, preponderent din Federația Rusă, au anunțat despre scumpirea prețului de hârtie de la 620-650 Euro per tonă până la 770 euro per tonă. Acest fapt se va răsfrânge negativ asupra revistelor regionale, care ar putea falimenta în următoarele luni. API solicită parlamentarilor acordarea unor facilități de ordin legislativ mass-mediei de acest tip.

Potrivit lui Tudor Iașcenco, directorul ziarului regional Cuvântul din Rezina, compania Olero, care importă hârtie de ziar din străinătate, în mare parte din Federația Rusă și Belarus, a anunțat încă în luna martie că nu mai aduce în Moldova asemenea tip de hârtie. Dacă în decembrie 2017 hârtia de ziar putea fi procurată cu 10, 50 – 11 lei per kilogram, în prezent costul hârtiei din Belarus, de exemplu, ajunge la 15,80 de lei. „E o lovitură extraordinară. S-a mai scumpit anterior cu  maximum 10% procente, dar asta nu influența într-atât capacitățile de editare a ziarelor. Astăzi, însă hârtia și serviciile poligrafice ajung până la 35-40 de procente din cheltuielile redacției”, a afirmat Iașcenco.


Tudor Iașcenco, directorul ziarului regional Cuvântul din Rezina. Sursa FOTO: Facebook

Acesta consideră că directorii de ziare vor fi nevoiți să majoreze prețurile la ziar, în special, în condițiile în care scade și volumul de publicitate. „La toamnă, dacă va crește cu 20 - 40% costul de abonare - vom pierde drastic în tiraj. Cititorii noștri sunt oameni de la țară, care au pensii și salarii mizere. Iar dacă nu vom avea un tiraj acceptabil, nu vom avea nici puțina publicitate pe care o mai avem astăzi”, a subliniat Iașcenco.

Jurnalistul susține că în ultimii douăzeci de ani autoritățile nu au făcut nimic pentru a susține presa independentă din Moldova și au facilitat presa de partid și cea angajată politic.

Contactată de Media-azi.md, Oxana Mîța, manager de vânzări din cadrul companiei Cart Nord, susține că majorarea prețurilor a început din luna noiembrie 2017 și că în prezent a depășit 50 de procente.

Mîța a explicat că prețurile au fost majorate de către producători. „Am încercat să scriem scrisori, să protestăm, dar ni s-a spus că acestea sunt condițiile lor. Ei susțin că au schimbat prețul din cauza scumpirii resurselor energetice și a celulozei. De fapt, toți producătorii, periodic, majorează prețurile, dar în cazul hârtiei de ziar în ultima jumătate de an se întâmplă ceva straniu. Noile prețuri ne sperie și pe noi”, a afirmat Mîța.

Cart Nord este dealerul oficial al uneia dintre cele mai mari companii din Federația Rusă – Kondopoga, care are și cele mai mari prețuri. O tonă de hârtie din Kondopoga în vânzare liberă în Moldova poate ajunge la 830 de euro, în timp ce hârtia din Belarus se vinde cu 770 de euro.

Sergiu Cornețchi, consultant principal al Comisiei parlamentare pentru mass-media a menționat că apelul API a ajuns în adresa comisiei și că acesta urmează să fie discutat în cadrul grupului parlamentar pentru  îmbunătățirea legislației mass-media, care va identifica o soluție viabilă în acest sens.