Eşti aici

CCA a anunțat un nou concurs pentru funcția de membru al CO

08 August 2017
2028 de afişări
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a anunțat vineri, 4 august, un nou concurs pentru funcția de membru al Consiliului de Observatori (CO) al IPNA Compania „Teleradio-Moldova", după ce în urma celui precedent au fost aleși doar doi membri, un post rămânând vacant. Și tot săptămâna trecută, s-a încheiat concursul pentru funcția de director al postului național de televiziune Moldova 1, la care au fost depuse trei dosare.
 
Concursul pentru cea de a treia funcție vacantă de membru al CO este valabil până la 21 august curent. Audierile publice şi selectarea candidaţilor vor avea loc în cadrul unei  şedinţe publice a CCA, care urmează să aibă loc în cel mult 20 de zile de la data limită de prezentare a documentelor, se spune într-un comunicat publicat pe site-ul instituției.
 
La funcția de membru al CO pot candida cetățeni ai R. Moldova care au studii superioare în unul din următoarele domenii: cultură, artă, cinematografie, jurnalism, drept, gestiunea financiară și gestiunea întreprinderii comerciale, relații cu publicul, relații internaționale, domeniul academic, inginerie. Candidații trebuie să cunoască limba de stat a R. Moldova și să nu aibă antecedente penale.
 
Funcția este incompatibilă cu statutul de parlamentar, membru al Guvernului sau membru al CCA; calitatea de deținător, direct/indirect, de acțiuni sau părți ale fondului statutar al societăților comerciale cu activități în domenii care s-ar afla în conflict de interese cu calitatea de membru al CO; statutul de salariat al IPNA sau al altui post de radio ori televiziune; calitatea de membru de partid.
 
Precizam că cele trei funcții de membri ai CO au devenit vacante în octombrie trecut. În aprilie 2017, Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a desemnat însă doar doi candidați, întrucât cel de-al treilea nu a acumulat numărul necesar de voturi.
 
Tot săptămâna trecută, s-a încheiat termenul de depunere a candidaturilor pentru funcția de director al postului Moldova 1. În cadrul concursului au depus dosarele trei candidați - Ecaterina Stratan, Directoarea Departamentului Ştiri şi Dezbateri a postului Moldova 1, care din iulie îndeplinește și funcția de directoare interimară; Sergiu Praporșcic, angajat al Sputnik-Moldova și George Iosip, fost angajat, până în aprilie 2017, la General Media Group, holdingul de presă care aparține liderului PDM, Vlad Plahotniuc.
 
Funcția de director al Moldova 1 a rămas vacantă după ce la sfârșitul lunii iunie Mircea Surdu și-a anunțat demisia.