Eşti aici

CCA a aprobat regulamentul pentru procedura de alegere a companiei care va măsura audiența TV

10 Octombrie 2018
1253 de afişări
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat în 9 octombrie, cu vot unanim, Regulamentul privind procedura și condițiile de organizare și desfășurare a licitației pentru selectarea companiei care efectuează măsurarea cotelor de audiență. Astfel, televiziunile, casele de publicitate și alți jucători importanți din domeniul publicității se vor întruni în curând într-o ședință generală pentru a da startul procesului.

Este pentru prima dată în Republica Moldova când audiențele TV vor fi măsurate de o companie astfel aleasă, conform unui regulament special.

De selectarea companiei se va ocupa Comisia de licitație, un organ colegial alcătuit din 15 membri cu drept de vot și doi membri fără drept de vot.

Structura Comisiei va arăta în felul următor: cinci reprezentanți din partea a cinci radiodifuzori care au realizat cele mai mari venituri din publicitatea TV în anul 2018 (jumătate de an), cu excepția veniturilor din publicitatea electorală, alți cinci reprezentanți din partea a cinci agenții de publicitate care au realizat cele mai mari venituri în publicitatea TV, iar ultimii cinci reprezentanți vor reprezenta trei clienți de publicitate locali care au alocat cel mai mare buget pentru publicitate în acest an, plus două case de vânzări care au realizat cele mai mari venituri din publicitatea TV. La aceștia se vor adăuga cei doi membri fără drept de vot, numiți de CCA în calitate de observatori.

De datele privind cotele de audiență vor beneficia membrii Adunării Generale pentru Măsurarea Cotelor de Audiență (AGMSA), care este alcătuită din radiodifuzori, agenții de publicitare, case de vânzări și clienți de publicitate.

CCA a decis că prima adunarea generală a AGMCA va avea loc pe 15 octombrie. În aceeași ședință, au fost numiți în calitate de observatori membrii CCA Veronica Cojocari și Artur Cozma.

CCA a elaborat acest document în baza prevederilor din Codul Audiovizualului. Potrivit legii, măsurarea cotelor de audiență trebuie să se efectueze de către o companie selectată în baza unei licitații transparente, cel puțin o dată la 5 ani, conform procedurilor și condițiilor stabilite printr-un regulament aprobat de CCA.

La crearea documentului s-a ținut cont de mai multe propuneri venite din partea societății civile și a jucătorilor de pe piață.

În prezent, în Republica Moldova activează o singură companie care măsoară cotele de audiență – TV MR MLD – care are licenţă eliberată de AGB Nielsen Media Research din Elveţia.