Eşti aici

CCA va organiza un concurs public pentru ocuparea celor două locuri vacante din CO, iar societatea civilă este îngrijorată de o eventuală partajare politică a acestor funcţii

09 Martie 2015
1963 de afişări
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) urmează să organizeze un concurs public pentru suplinirea a două funcții vacante de membru al Consiliului de Observatori (CO) al Companiei Teleradio-Moldova, după ce Parlamentul R. Moldova a votat joi, 5 martie, numirea a doar patru membri pentru cele şase locuri rămase vacante.

Mariana Onceanu-Hadârcă, membră a CCA, a confirmat această informaţie pentru Media Azi, făcând referire la o scrisoare în acest sens a Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, care a parvenit luni, 9 martie, la CCA.

Concursul pentru cele două funcții vacante de membru al CO va fi anunţat, potrivit sursei, în cadrul primei ședințe a Consiliului, care va avea loc cel mai probabil săptămâna viitoare. Condiţiile de participare la concurs nu vor fi modificate, urmând să respecte prevederile Codului audiovizualului al R. Moldova.

Reamintim că, în şedinţa plenară de săptămâna trecută, cu votul majorităţii parlamentare au fost aleşi membri ai Consiliului de Observatori ai IPNA Compania Teleradio-Moldova: Vitalie Ţapeş, Stela Nistor, Ludmila Vasilache și Lilia Gurez.

Într-o declaraţie făcută publică de către şapte organizaţii neguvernamentale de media, între care şi Centrul pentru Jurnalism Independent,  acestea îşi exprimă îngrijorarea  că  ”între cele patru persoane nu se regăsesc experţi media cu o vastă experienţă în audiovizual şi fără afilieri politice”, fapt care ”denotă partajarea politică a funcţiilor în acest organ”. Organizaţiile semnatare trag un semnal de alarmă, indicând asupra posibilităţii de partajare politică a funcţiilor şi în cazul alegerii noilor membri ai CCA.

Anterior, deputata PL Corina Fusu, luând cuvântul în plenul parlamentului, s-a referit la “politizarea mass-media din R. Moldova”. Deputata s-a arătat nedumerită că din cei 12 candidaţi selectaţi de CCA pentru cele 6 locuri vacante din CO au fost votaţi doar patru membri. “Știind practica vicioasă a politicienilor din R. Moldova de a controla instituțiile media, oare nu cumva cele două persoane, acum lipsă în CO, au fost oferite Partidului Comuniștilor? Pentru că așa reiese – alianța PLDM, PCRM, PD – împart echitabil toate funcțiile în acest stat și comuniștii au pretins că ar dori să controleze CCA și Compania Teleradio-Moldova?”, s-a întrebat Corina Fusu.

Solicitat de Media-azi, Petru Macovei, director executiv al Asociației Presei Independente (API), unul dintre cei 12 candidați la funcția de membru al CO, care a primit vot de susținere din partea CCA în urma deliberărilor publice, a opinat că “felul în care au fost numiți de către Parlamentul R. Moldova cei patru membri ai Consiliului de Observatori indică foarte clar asupra partajării politice a acestor funcții, lucru care nu este doar regretabil, ci și revoltător”.

Expertul media regretă faptul că după ce au trecut mai mult de cinci ani de la evenimentele din 2009, după ce s-au investit foarte mulți bani în demararea reformelor, inclusiv a celei din domeniul audiovizualului sau de la Compania Publică Teleradio-Moldova, politicienii nu au renunțat la dorința lor de a controla politic această structură, chiar dacă legislația națională garantează independența editorială a radiodifuzorului public. 

“În ceea ce mă privește personal, știam că nu am șanse să fiu ales din cauza că nu am susținere politică. Un alt candidat, Ion Bunduchi,este poate cel mai bun expert în domeniul mass-media, în special, pe segmentul audiovizualului public și ar fi fost un membru foarte prețios în Consiliul de Observatori, care ar fi putut oferi soluții pentru multiple probleme ale acestei companii, însă nici el nu a fost selectat, la fel din cauza că nu are susținere politică. Regretăm că prin Consiliul de Observatori se încearcă efectuarea unei imixtiuni de natură politică în activitatea Companiei publice Teleradio-Moldova. Ceea ce se întâmplă astăzi vorbește despre blocarea reformelor democratice în segmentele-cheie din țara noastră, unul dintre care este audiovizualul public. Și în perioadele precedente au existat multiple probleme de natură politică, în special, în implementarea reformelor, acum însă intuiesc că în general pe aceste reforme se va pune cruce”, a constatat expertul.