Eşti aici

Consiliul de Presă are o componență nouă

26 Octombrie 2016
1712 afişări
Comisia de selectare a membrilor Consiliului de Presă (CP) din R. Moldova a ales, miercuri, 26 octombrie, o nouă componență a Consiliului. Candidații au fost propuși de către organizații neguvernamentale, mediul academic, mass-media și consumatorii de media. În total au fost depuse 13 dosare.
 
Astfel, în componenţa Consiliului de Presă pentru perioada octombrie 2016 - octombrie 2018 au fost aleşi: Viorica Zaharia, Alina Ţurcanu, Iulia Semionova, Ecaterina Jekova, Dumitru Ţîra, Ludmila Andronic, Inga Burlacu, Olga Manole și Vitalie Zama.
 
Candidaţii care reprezintă mediul jurnalistic trebuiau să corespundă următoarelor criterii: cunoaşterea deontologiei jurnalistice; imparţialitate; neapartenenţă politică; profesionalism şi autoritate în domeniu; vechime în muncă în jurnalism de cel puţin 3 ani.
 
Candidaţii care reprezintă consumatorii de produse mass-media, la fel, trebuiau să cunoască deontologia jurnalistică, să fie imparțiali, să nu fie afiliați politic, să denote profesionalism şi autoritate în domeniul pe care îl reprezintă şi în societate.
 
Din cadrul comisiei care a ales noii membri ai CP au făcut parte doi reprezentanți ai fondatorilor Consiliului de Presă, câte un reprezentant al Consiliului ONG-urilor, Oficiului Avocatului Poporului și Comisiei parlamentare pentru mass-media.
 
Prima şedinţa a Consiliului de Presă în componenţă nouă va avea loc în luna noiembrie 2016. În cadrul acestei ședințe va fi ales și președintele Consiliului.