Juristul Maxim Lebedinschi, care l-a reprezentat pe Igor Dodon la CC, a afirmat în cadrul examinării acestei sesizări că prevederile legii în cauză încalcă mai multe norme ale Constituției și prevederile Declarației Universale ale Drepturilor Omului, cum ar fi cele ce țin de libertatea de exprimare, accesul la informație și dreptul la informație. Potrivit lui Lebedinschi, legea a fost utilizată ca „instrument pentru instituirea unei cenzuri într-un mod arbitrar și contrar Constituției”.
la rândul lor, reprezentanți ai Guvernului și Legislativului, care au fost prezenți la examinarea sesizării, au pledat pentru faptul că legea respectivă este constituțională.
Reprezentantul Parlamentului a explicat că prevederile privind limitarea de transmisie a unor emisiuni din alte state au fost necesare pentru a securiza spațiul informațional. În mod special, acesta a menționat că țările care au semnat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră sunt obligate în emisiunile sale să ofere dreptul la replică, să fie transparente și să prezinte faptele astfel ca să favorizeze libera formare a opiniilor. În acest sens, programele care au fost produse în țările care nu au semnat Convenția respectivă au și fost supuse anumitor limitări. Mai mult, prin aceste măsuri, legiuitorul a dorit să protejeze populația de emisiuni manipulatorii.
Reprezentantul Executivului a mai spus că Guvernul nu vede altă soluție decât aceea de a bloca astfel de emisiuni și că sesizarea președintelui Dodon trebuie respinsă.
Sesizarea șefului statului cu privire la exercitarea controlului constituționalității și declararea drept neconstituțională „legea anti-propaganda” a fot înregistrată la CC pe data de 5 ianuarie 2018.
Potrivit legii „anti-propagandă”, începând cu data de 12 februarie, curent, radiodifuzorii și distribuitorii din Republica Moldova nu mai au dreptul să retransmită emisiuni informative, informativ-analitice, politice și militare din țările care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Federația Rusă nu a ratificat această Convenție.