Eşti aici

Exces de zel pe ultima sută de metri a campaniei electorale: Majoritatea posturilor monitorizate de CJI au fost părtinitoare

23 Octombrie 2019
997 de afişări
Cel de-al patrulea Raport de monitorizare, realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în perioada 12-19 octombrie și lansat miercuri, 23 octombrie, într-o conferința de presă, arată că 6 din cele 10 posturi monitorizate fie au favorizat masiv anumiți concurenți, fie i-au defavorizat pe contracandidații acestora. Astfel, potrivit raportului, numărul posturilor TV care au avut un comportament tendențios și părtinitor în raport cu concurenții electorali a crescut odată cu apropierea de ziua alegerilor.

Directoarea executivă al CJI, Nadine Gogu, a menționat că în ultima săptămână a scrutinului s-a observat mai multă tendențiozitate în comportamentul mass-media. „Putem să spunem că,  în acea săptămână, numărul posturilor care au favorizat sau au defavorizat vreun concurent au fost 6 din 10. Deja este peste jumătate, majoritatea”, a precizat Nadine Gogu.

Astfel, potrivit raportului CJI, postul public de televiziune Moldova 1 a reflectat corect și echidistant campania electorală, iar radiodifuzorii Jurnal TV, Pro TV și TV 8 au reflectat neutru activitățile majorității candidaților, asigurând un pluralism relativ al opiniilor, fără a favoriza sau defavoriza evident vreun concurent electoral.

Radiodifuzorii privați Prime TV și Publika TV au reflectat neutru activitatea majorității concurenților electorali, cu excepția candidatului ACUM/PPDA/PAS, Andrei Năstase, care a fost protagonistul celor mai multe știri cu conotație negativă. Nadine Gogu a adus exemplul unei știri difuzate de Prime TV, despre un sondaj de opinie, care s-a focusat în mare parte pe faptul că „...partidul condus de Andrei Năstase nu ar intra în Parlament”, dacă ar fi organizate alegeri parlamentare anticipate, reporterul repetând această afirmație de câteva ori în cadrul aceleiași știri.

Directoarea executivă a CJI a adăugat că o problemă constantă rămâne nerespectarea dreptului la replică. Deși jurnaliștii susțin că fac demersuri și apeluri telefonice către surse și că ultimele nu le răspund, totuși, susține Nadine Gogu, atunci când, practic, în toate știrile se utilizează aceasta expresie, e un semnal că reporterii nu depun efort suplimentar.

NTV Moldova și Accent TV au promovat deschis candidații PSRM, în special pe Ion Ceban, favorizându-l atât prin spațiul mare alocat, cât și prin contextul pozitiv al aparițiilor. Spațiul mare alocat știrilor despre și cu prezența reprezentanților PSRM și ignorarea altor concurenți electorali denotă partizanatul politic al Accent TV, fapt ce contravine prevederilor deontologice.

RTR Moldova a alocat mai mult spațiu pentru reflectarea candidatului PSRM, Ion Ceban, care a fost favorizat clar atât prin numărul mare de știri, cât și prin contextul pozitiv al aparițiilor, în timp ce contracandidații acestuia au fost reflectați sumar sau ignorați.

 
Nu în ultimul rând, Accent TV a avut o atitudine tendențioasă în raport cu Renato Usatîi, candidat PPPN la funcția de primar al municipiului Bălți. Într-o știre candidatul este menționat doar în context negativ, se fac acuzații la adresa lui, atât prin intermediul reprezentanților PSRM, cât și prin etichetările și comentariile jurnalistului.

Televiziunea Centrală a continuat să facă partizanat deschis în favoarea candidaților Partidului Politic „Șor”, defavorizându-l în același timp ușor pe Ion Ceban (PSRM).

Întrebată de jurnaliști în cadrul conferinței, dacă încălcările constatate în raport sunt pasibile de sancțiuni din partea autorității de reglementare, Nadine Gogu a răspuns categoric că CA poate amenda posturile menționate pentru ceea ce au depistat monitorii din societatea civilă.
 
„Noi credem că da, pentru că vorbim de imparțialitate, de asigurarea dreptului la replică. Din câte cunosc, în legislația actuală există prevederi specifice pe care Consiliul Audiovizualului ar putea să le ia și să se conducă de ele și să aplice sancțiuni”, a menționat Nadine Gogu.

Aceasta a adăugat că CJI va monitoriza comportamentul posturilor tv și în turul II al campaniei electorale. „Campania continuă. În perioada care urmează, lucrurile ar putea fi și mai interesante pentru că au rămas, de exemplu, pentru Chișinău doar doi concurenți în cursă și se vor nuanța anumite lucruri, după noi”, a remarcat Nadine Gogu.

De menționat că președintele CA, Dragoș Vicol, a anunțat în cadrul audierilor în Comisia parlamentară pentru mass-media că autoritatea de reglementare nu poate aplica sancțiuni pentru încălcările cu privire la favorizarea sau defavorizarea unor concurenți electorali, ci doar pentru lipsa părții vizate. Această viziune a fost dur criticată de către directorul executiv al Asociației Presei Electronice, Ion Bunduchi, care a menționat că CA are suficiente pârghii pentru a sancționa radiodifuzorii, inclusiv în astfel de cazuri.

Prin monitorizarea mass-media, CJI și-a propus să informeze publicul cu privire la comportamentul presei în campania electorală și accesul concurenților electorali la mass-media, dar și să sesizeze instituțiile de reglementare cu privire la tendințele în măsură să afecteze performanța mass-mediei sau să compromită abilitatea acesteia de a oferi publicului informații veridice, echidistante și pluraliste.
 
În total au fost monitorizați 10 radiodifuzori: Moldova 1, Prime TV, Publika TV, Jurnal TV, RTR Moldova, NTV Moldova, Accent TV, Pro TV, TV 8 și Televiziunea Centrală. Posturile au fost selectate în conformitate cu următoarele criterii: audiența/impactul (național, regional), tipul de media (audiovizual), forma de proprietate (publică, privată), limba difuzării (română, rusă).