Eşti aici

Experți media: CCA trebuie să asigure respectarea legii, inclusiv de către radiodifuzorii străini

10 Aprilie 2014
1478 de afişări
„În calitatea sa de garant al interesului public, CCA ar trebui să monitorizeze nu doar programele audiovizuale autohtone, ci şi programele audiovizuale străine, urmând să intervină în cazurile în care aceste programe contravin prevederilor legislaţiei Republicii Moldova privind informarea corectă a publicului”, punctează Asociaţia Presei Independente (API) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) într-o scrisoare adresată Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) cu referire la protejarea spaţiului mediatic autohton.

Cele două organizaţii de media s-au pronunţat pe marginea acestui subiect la solicitarea preşedintelui CCA Marian Pocaznoi, care s-a adresat săptămâna trecută mai multor organizaţii neguvernamentale din domeniul mass-media să se exprime cu privire la necesitatea “luării măsurilor de protecţie pentru stoparea propagandei ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova”, problemă abordată de către deputata Ana Guţu într-un demers public, adresat CCA.

Reprezentanţii API şi CJI şi-au exprimat poziţia şi în cadrul conferinţei de presă, organizate cu ocazia prezentării “Peisajului Mediatic pe anul 2013 în ţările Parteneriatului Estic”. Nadine Gogu, directoare executivă CJI, a subliniat că în cazul în care la un post sau altul se vor constata tendinţe de manipulare informaţională și propagandă ilegală, CCA urmează să aplice sancţiuni, inclusiv excluderea acestor emisiuni din grila programelor retransmise și înlocuirea lor cu produse originale/autohtone.

Petru Macovei, director executiv API, a adăugat că respectarea legii “nu este o acţiune antidemocratică”. Remarcând tendința de manipulare informaţională gravă din partea unor posturi de televiziune ruseşti retransmise în Republica Moldova, în contextul conflictului ruso-ucrainean, experții media consideră  necesară revizuirea şi/sau completarea unor prevederi ale Codului audiovizualului care reglementează retransmisiunea posturilor străine pe teritoriul Republicii Moldova şi a celor care stabilesc procedura şi cuantumul aplicării sancţiunilor pentru încălcarea legii.

În scrisoarea adresată CCA, reprezentanții ONG-urilor de media susţin necesitatea elaborării unei strategii şi a unui plan de acţiuni ce ar contribui la responsabilizarea radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii care retransmit programe audiovizuale străine pe teritoriul Republicii Moldova astfel încât să fie respectate principiile echilibrului social-politic, al pluralismului de opinii, echidistanţei şi obiectivităţii, precum şi dreptul consumatorilor de programe la informare completă, obiectivă şi veridică prin intermediul mijloacelor de radiodifuziune.