Eşti aici

A fost prezentat cel de-al doilea raport de monitorizare a mass-media în campania electorală

05 Noiembrie 2014
2364 de afişări
Trei organizații nonguvernamentale de media - Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Asociația Presei Independente (API) și Asociația Presei Electronice (APEL) au prezentat miercuri, 5 noiembrie, cel de-al doilea raport de monitorizare a mass-media în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2014. Experții au menționat apariţia în presă a unui număr mult mai mare de subiecte cu tentă electorală în comparație cu perioada monitorizată în raportul precedent. Totodată, potrivit acestora, s-au agravat și problemele legate de reflectarea echidistantă de către jurnalişti a campaniei electorale.
 
”Constatăm că marea majoritate a instituțiilor mass-media reflectă campania electorală prin prisma simpatiilor sau antipatiilor politice ale editorilor sau ale patronilor acestor instituții și nu cu scopul de a le oferi cetățenilor informații relevante și complete despre concurenții electorali și modul cum își pot exercita votul alegătorii”, a subliniat Petru Macovei, directorul executiv al API.
 
Potrivit expertului, jurnalismul profesionist, bazat pe pluralism de opinie, are de suferit în această perioadă, deoarece în mass-media au apărut mai multe materiale de opinie în detrimentul știrilor realizare obiectiv.
 
Petru Macovei a subliniat că, în urma analizei celor opt ziare supuse monitorizării, nu a putut fi găsit niciun exemplu de prezentare echilibrată a campaniei electorale, iar o parte din aceste instituții media au dat dovadă de partizanat politic.
 
Directoarea CJI, Nadine Gogu, a remarcat că instituțiile mass-media au devenit mai active, dar în acelaşi timp şi-au manifestat atitudinea în favoarea sau în defavoarea unor anumiți concurenți electorali. În publicațiile de pe Internet au apărut mai multe materiale relevante, însă unele portaluri online au accentuat anumite situații de conflict și scandaluri. ”Atunci când sunt lansate anumite acuzații, în special, în campania electorală, de către unii concurenți în adresa altor concurenți, este clar că politicienii încearcă prin intermediul mass-mediei să-şi demoleze adversarii politici. Mass-media ar trebui să fie foarte atentă, să nu cadă în astfel de capcane și să reflecte faptele corect și echidistant”, a menţionat Nadine Gogu.
 
O altă problemă, în opinia directoarei CJI, constă în gradul de părtinire a jurnaliştilor față de un anumit concurent electoral. Monitorizarea activității mai multor posturi de radio demonstrează că în majoritatea știrilor cu caracter electoral atitudinea acestora a fost nepărtinitoare. De asemenea, spre deosebire de media online sau presa scrisă, la radio au fost difuzate în perioada de monitorizare mai puține știri conflictuale - doar 21 de știri cu caracter conflictual din totalul de 661. ”Este un procent mic și în mare parte ele au fost echilibrate”, a constatat Nadine Gogu.
 
În ceea ce priveşte monitorizarea posturilor TV, expertul APEL, Aneta Gonţa, a atras atenţia că nicio televiziune nu a respectat rigorile în difuzarea știrilor conflictuale. Într-o emisiune televizată experții au remarcat două replici ale moderatorului, care se înscriu în categoria tratament defavorizant față de un concurent electoral, precum şi o atitudine mai curând părtinitoare, fapt interzis de legea privind reflectarea campaniei electorale.
 
Potrivit Anetei Gonţa, cele 12 televiziuni monitorizare au mediatizat suficient politicienii, dar mai puțin experții.
 
În cel de al doilea raport, instituțiile mass-media au fost monitorizate în perioada 18-31 octombrie 2014.

 
Foto: API