Eşti aici

Fotojurnalistul Constantin Grigoriță a protestat în fața Reședinței de Stat

12 Decembrie 2017
1889 de afişări
Fotojurnalistul Constantin Grigoriță din nou nu a fost lăsat să intre la conferința președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Acesta a protestat singur, pe 12 decembrie, când a avut loc conferința, în fața Reședinței de Stat față de atitudinea Președinției, care nu acceptă ca acesta să participe la evenimentele organizate de această instituție.

Întrebat de jurnalista PRO TV Chișinău de ce fotoreporterului nu i se permite să participe la evenimentele organizate de Președinție, Igor Dodon a răspuns că nu este responsabil de acordarea acreditărilor.

Inițial, Constantin Grigoriță s-a revoltat pe rețelele de socializare. Potrivit lui, Președinția ar fi introdus noi reguli de participare la conferințele cu participarea lui Dodon și ar fi necesară câte o acreditare separată pentru fiecare conferință la care participă președintele. În sprijinul acestor afirmații, Grigoriță a publicat un print screen al unui comunicat trimis unor jurnaliști de către Serviciul de presă al Președinției, în care se anunță că jurnaliștii care doresc să ajungă la conferința din 12 decembrie ar trebui să trimită solicitări de acreditare.

Comunicatul  nu a putut fi găsit pe pagina web a Președinției, în schimb, un anunț similar a apărut pe pagina de FB a președintelui Dodon.

Consultantul principal al Serviciului de presă al Președinției, Carmena Lupei, a afirmat, la rândul său, pentru Media-azi.md, că procedura de acreditare suplimentară pentru asemenea evenimente, care implică un format larg, se practică în toată lumea.

Precizăm, că fotojurnalistul Constantin Grigoriță a acționat în judecată Aparatul președintelui și pe președintele Dodon pentru îngrădirea accesului la informație.

Sursa Foto: Radio Chișinău