Eşti aici

Ghid practic: Cum trebuie să se comporte jurnaliștii pentru a evita conflictul de interese

25 Aprilie 2018
2007 afişări
Consiliul de Presă (CP) a publicat un ghid practic pentru a-i ajuta pe jurnaliști să înțeleagă mai bine cum ar trebui să se comporte în diferite situații ca să evite conflictul de interese. Membrii CP au decis să elaboreze acest ghid în ședința anterioară a Consiliului, când s-a discutat despre deplasarea unui grup de jurnaliști în Turcia, din contul clinicii private Medical Park, vizată într-o investigație a RISE Moldova. Acceptarea deplasării, precum și a cadourilor oferite de clinică a fost calificată drept încălcare a prevederilor Codului deontologic al jurnalistului.

Autoarea ghidului este directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent din București, Ioana Avădani, care a prezentat mai multe recomandări, bazate pe practicile internaționale.

Iată câteva dintre recomandările pe care le conține ghidul:

  • Jurnalistul nu va efectua deplasări ale căror costuri sunt plătite de alte părți decât redacția sa. Chiar și atunci când sponsorul specifică expres că nu condiționează deplasarea de un conținut favorabil al materialului jurnalistic, există riscul ca astfel de așteptări să existe sau ca percepția publică să lucreze în defavoarea jurnalistului.
  • În cazuri excepționale (vizite de studiu organizate de instituții internaționale, premii obținute la concursuri care constau în astfel de vizite etc.), la publicarea materialelor se va menționa explicit cine a suportat costurile deplasării și în ce context (numele programului sau concursului).
  • Regulile se aplică și în cazul deplasărilor jurnaliștilor care îi însoțesc pe demnitari în vizitele în străinătate.
  • Jurnalistul nu va solicita și nu va primi niciodată de la terţe persoane bani sau alte foloase, pentru el sau pentru alţii, pentru a-și îndeplini obligaţiile editoriale. Cadourile care depășesc, ca valoare, costurile unor daruri simbolice, vor fi refuzate sau returnate.
  • Dacă jurnalistul trebuie să se întâlnească cu sursa sa la un prânz sau „la o cafea”, e de preferat să poată propune singur locul, pentru a se asigura că își poate plăti singur consumaţia.