Grigorii Volovoi, jurnalist din regiunea transnistreană: „Fără o susținere internațională și corporativă jurnaliștii nu vor putea să se simtă în siguranță”

Media-azi.md: Vorbim în ultimul timp tot mai frecvent despre concentrarea proprietății în mass-media, rolul nefast al știrilor false asupra consumatorilor de media, îngrădirea accesului jurnaliștilor la informația de interes public. Dar care este situația în regiunea transnistreană?

Grigorii Volovoi: Mass-media din regiunea transnistreană poate fi împărțită în câteva categorii: oficială - fondatorii căreia sunt autoritățile publice locale; privată – care aparține companiei „Șerif” sau celor afiliate acesteia; și presa independentă.
Cota primei categorii domină (circa 90-95%, în funcție de tipul mediei), a doua - are un număr semnificativ. În a treia categorie aș putea include doar trei instituții media active, care abordează subiecte acute: la Rîbnița (Dobrîi Deni) și la Tighina (Dnestr TV și Novaya Volna).

Luând în considerare faptul că puterea actuală este concentrată în mâinile reprezentanților partidului „Obnovlenie” - a se citi firma „Șerif” – cred că putem vorbi și aici despre  concentrarea mass-mediei în mâinile unui singur proprietar, cu excepția unor cazuri izolate.

Cineva ar putea spune că acest lucru nu este principial, dar nu este unul de principiu în cazul în care media funcționează conform normelor democratice. Însă, presa oficială și cea de la „Șerif” nu reprezintă toate punctele de vedere și, mai ales, le ignoră pe cele din opoziție.

Prezentarea unilaterală a informațiilor nu putea să nu să se răsfrângă asupra popularității acestor media. De exemplu, ziarul Dnestrovskaya Pravda (o publicație a autorităților locale de la Tiraspol) avea la începutul anilor 90 un tiraj de ordinul sutelor de mii, iar astăzi apare în circa 300 de exemplare; ziarul oficial „Pridnestrovie” nu ajunge nici până la 2.000 de exemplare. Părerile oamenilor despre emisiunile posturilor TSV și TV PMR nu sunt dintre cele mai bune.

La toate acestea ar trebui să adăugăm că se resimte o presiune evidentă asupra editurilor. De exemplu, tipografia din Tighina „Poligrafist” în condițiile noii puteri a pierdut un număr mare de comenzi din partea structurilor oficiale, care au fost redirecționate către o tipografie privată din Tiraspol, care aparține companiei „Șerif”.

M.A.: Cât de dezvoltată este presa independentă? Cine o susține și cum supraviețuiește?

G.V.: Presa independentă din regiune este un fenomen unic, care supraviețuiește în pofida tuturor dificultăților, dar nu datorită cuiva. Prima problemă cu care se confruntă ține de  realizarea produselor informaționale. Pe de o parte, interesul față de presa scrisă este mai mare în regiune decât, de exemplu, pe malul drept al Nistrului. Având în vedere conflictul transnistrean nerezolvat, populația din regiune urmărește materialele pe teme politice. Oamenii vor să fie informați cu privire la procesele care se desfășoară în prezent, întrucât acestea se răsfrâng asupra destinelor lor.

Pe de altă parte, un număr semnificativ de persoane active din punct de vedere social au părăsit regiunea. Și anume acestea constituiau principalii cumpărători de produse informaționale. Acest fapt cauzează impedimente suplimentare atât în ceea ce privește comercializarea acestora, cât și în asigurarea financiară a activității presei independente.

În mare parte, cu mici excepții, mass-media independentă trăiește din resursele fondatorilor și din vânzarea produselor informaționale. Cel mai puțin din publicitate, deoarece publicitatea  este astăzi concentrată în mass-media controlată de "Șerif" și, într-o măsură mai mică, în presa oficială.

Sprijinul prin intermediul unor granturi este la fel de important. Cu toate acestea, în ultimul timp, participarea mass-mediei independente transnistrene la programele de granturi a scăzut dramatic. Dar acesta este subiectul unei discuții aparte.

M.A.: Cu ce probleme se confruntă presa în regiune și în ce măsură este asigurat accesul la informație al jurnaliștilor, inclusiv, a celor din presa independentă?

G.V.: În primul rând, problema accesului la informație. Prezența jurnaliștilor din mediile online la ședințele Sovietului Suprem din regiune încă nu este rezolvată. În ultimul timp, au fost reduse o serie de structuri locale, iar altele au încetat să publice informații despre activitatea lor pe propriile site-uri. De exemplu, pe site-ul Curții de Arbitraj nu mai sunt afișate materiale despre ședințele instituției. Nu avem acces liber nici la arhivele unor site-uri, care ar trebui să ne informeze despre activitatea administrației publice locale.

De asemenea, cel mai des primim răspunsuri formale de la reprezentanții puterii cum ar fi: „...scopul declarat al activității organizației dumneavoastră nu corespunde conținutului informației solicitate” sau refuză accesul la informație sub pretextul respectării legislației în privința protecției și păstrării datelor personale și altor legi.

Este clar că, dacă îți convine, poți răspunde în acest mod la orice solicitate de informație venită din partea jurnaliștilor.

De asemenea, în instanțele de judecată s-a creat o situație alarmantă referitor la accesul la informație, în mod special în privința înregistrărilor video, foto și audio.  De exemplu, la un proces, un judecător i-a interzis jurnalistei Nadejda Bondarenko să utilizeze carnetul de note și pixul. Sentințele date în procesele de judecată nu pot fi găsite pe internet sau pe site-urile oficiale. Un caz alarmant, cu impact negativ major, este cel al ziarului „Profsoiuznîe vesti”, când, pentru a o elibera din funcție pe redactorul-șef Ludmila Covali s-a recurs la modificarea legislației și la interzicerea utilizării „cuvântului „sindicat” și a cuvintelor care derivă din acesta” în denumirea unei instituții media fără acordul Federației Sindicatelor. După cum vedem, pentru a-și realiza scopurile autoritățile locale recurg la orice metode.

M.A.: Cum reacționează autoritățile locale la materialele critice apărute în presă?

G.V.: Deocamdată nu se observă reacții deosebite la materiale critice, dar nici materiale critice acute nu prea există. Probabil, totul e înainte.

M.A.: Cine apără interesele jurnaliștilor din regiunea transnistreană? Se simt aceștia în siguranță, atunci când vor să abordeze subiecte de interes public?

G.V.: Drepturile noastre nu le apără nimeni. Structurile existente nu vor să reacționeze la încălcările drepturilor jurnaliștilor. De mult e timpul pentru consolidarea breslei, întâi de toate, a mediei independente din regiune.
În opinia mea, a slăbit și atenția OSCE față de presa independentă. Totuși, fără o susținere internațională și corporativă jurnaliștii locali nu vor putea să se simtă în siguranță, lucrând asupra materialelor de importanță majoră.

M.A: Cum sunt utilizate și ce rol joacă rețelele de socializare pentru jurnaliști?

G.V.: Aș zice că acestea joacă un rol foarte mare. Aici se observă îmbinarea jurnalismului cetățenesc, care abia apare în regiune, și schimbul de informații și de păreri între jurnaliștii locali. Observ că pe rețelele de socializare sunt dezbătute subiecte de actualitate și fapte înainte ca acestea să fie publicate în presă. Eu utilizez această oportunitate, în primul rând, pentru activitatea Dnestr TV. Autoritățile conștientizează faptul că rolul rețelelor de socializare este în creștere. De aceea, pentru a combate și a neutraliza informația negativă publicată în adresa lor sunt utilizate persoane speciale, pricepute la așa ceva.

Îngrijorător este faptul că pentru postările pe rețele de socializare poți fi urmărit penal. Deja există cazuri.

M.A.: Jurnaliștii au nevoie de profesionalizare – de traininguri, schimb de experiență. În acest sens, la Chișinău se organizează permanent numeroase instruiri. Cum vedeți colaborarea jurnaliștilor de pe cele două maluri ale Nistrului – în prezent și în perspectivă?

G.V.: În prezent, în mare parte, dezvoltarea profesională a jurnaliștilor de pe ambele maluri este mai puțin importantă. În primul rând, sunt importante întâlnirile de afaceri ale lucrătorilor din mass-media. Schimbul de planuri, de contacte, comunicarea directă etc.

Din păcate, există o polarizare serioasă printre jurnaliști în privința căilor de rezolvare a conflictului transnistrean și viziunile asupra viitorului Moldovei. Experiența mea de viață îmi arată că unicul mod de a găsi înțelegere reciprocă sunt întâlnirile directe. Însă asemenea întâlniri, din păcate, nu se organizează.

Ceea ce ne desparte - noi știm, dar a venit timpul să ne gândim la ceea ce poate să ne unească și să ne facă înțeleși unii pentru alții.