Eşti aici

Ingredientele unei investigații jurnalistice: timp, bani și... nervi tari

22 Mai 2017
2828 de afişări
Jurnaliștii, în special, cei de investigație, au invocat de mai multe ori că sunt nevoiți să aștepte mult timp și chiar să plătească pentru a obține o informație de care au nevoie pentru o anchetă jurnalistică. Aceștia solicită și analizează zeci de extrase cadastrale, unele contra-plată; expediază numeroase e-mailuri, dau telefoane, dar nu întotdeauna obțin datele de care au nevoie.

Media Azi a încercat, împreună cu reporterul RISE Moldova, Nicolae Cușchevici, și jurnalista freelancer Polina Cupcea, să reconstituie traseul unei investigații realizate de ei, pentru a stabili cât timp a durat procesul de documentare și scriere a materialului și ce sume au achitat în diferite instituții pentru obținerea informațiilor necesare.

Precizăm că investigația: „SHOR Holding/ Proiecte imobiliare schițate la Moscova”, publicată pe Rise.md pe 19 februarie 2016, a fost selectată aleatoriu și că, într-o oarecare măsură, realizarea oricărui material de investigație trece prin etape similare, până când produsul final ajunge la consumator.      

Iată cum arată grafic etapele de documentare a materialului și costurile evaluate în timp și bani. După cum observați, reporterii au analizat zeci de extrase de la Cadastru și de la Camera Înregistrării de Stat, pentru care au trebuit să plătească. De asemenea, au solicitat extrase ale unor companii internaționale, opinii ale reprezentanților unor instituții din țară și de peste hotare, la care uneori au primit refuzuri.

În total, realizarea investigației „SHOR Holding/ Proiecte imobiliare schițate la Moscova”, a necesitat o perioadă de timp de 41 de zile, iar cheltuielile financiare au constituit 1.798 MDL. Totodată, în 4 cazuri, jurnaliștilor li s-a refuzat furnizarea informației.