Ro
En
Рy
- Domnule Jakub Gornicki, la actuala ediție a hackathonului „Puterea a cincea” s-au discutat mai mule modele de business pentru finanțarea media online – publicitatea, donațiile, subscripțiile, sistemul de abonamente, sistemul de plăți de tip paywall și altele. Care dintre acestea e mai potrivit pentru un portal de știri?
- Sunt categoric împotriva dependenței de publicitate. În Polonia, de exemplu, majoritatea instituțiilor media sunt finanțate după acest model. Problema e că modelul în cauză a fost preluat de niște companii pentru care era dificil să se reinventeze, iar dacă ar fi încercat să-și reformeze modelul de business, ar fi însemnat să-și schimbe și mentalitatea, ceea ce e mai greu. În opinia mea, există câteva modalități de a aborda subiectul monetizării, și spun asta din perspectiva unui om care conduce o afacere ce implică un număr redus de persoane. Din acest punct de vedere, suntem mai flexibili decât întreprinderile mari de presă, ceea ce ne permite să experimentăm și să ne asumăm mult mai multe riscuri.
De asemenea, sunt împotriva sistemului paywall, care presupune plata pentru conținutul online. Am convingerea că informația trebuie să fie disponibilă tuturor, în mod gratuit, or sistemul paywall exclude o parte din cititori. Nu putem admite ca oamenii care au puțini bani sau nu-i au deloc să fie lipsiți, practic, de informații de calitate. Pentru că în caz contrar, riscăm să ne pomenim cu un sistem total greșit – ai bani, ai informație de calitate; nu ai bani, ai tabloide sau tot felul de informații anoste.
O putem compara cu mâncarea: cea de calitate inferioară este întotdeauna mai ieftină decât cea de calitate superioară și nu e așa cum ar trebui să fie. Un alt moment este că noi, cei de la Outriders, ne-am dorit altceva. Sistemul paywall este cam individualist, îți poți cumpăra accesul la informație doar pentru tine, e ca și cum ai cumpăra un bilet la cinema și te-ai delecta de unul singur. Noi pledăm pentru o abordare comunitară, în sensul în care ne dorim să adunăm în jurul nostru susținători, oameni care ar dori să ne sprijine, să le placă ceea ce facem, să ne citească, să discute cu noi etc. Iată de ce am ales susținerea prin intermediul subscripțiilor. Încercăm în așa fel să găsim persoane care ar promova cu încredere ceea ce facem noi. Poate că numărul de persoane care ne sprijină prin acest model de finanțare e mai mic decât dacă am folosi sistemul paywall, dar prioritar și foarte important pentru noi este formarea unei comunități, iar modelul de subscripții este mai adecvat în acest caz.
Un model similar sunt donațiile. Acestea, la fel, sunt o modalitate de sprijin financiar, odată pe lună, sau, ca în cazul Wikipedia, care solicită donații timp de două luni pe an. Ambele forme sunt acceptabile, după mine, dar au avantaje și dezavantaje. Poți să organizezi niște campanii de colectare a banilor și apoi timp de 8-10 luni nu mai ai probleme cu banii, te poți concentra asupra lucrului, ceea ce e foarte bine. În același timp, plățile sunt mai sistematice, trebuie să îți evaluezi creșterea constant; dacă atragi oameni, trebuie să vezi în ce măsură aceștia continuă să te susțină. Dar ai un sentiment de stabilitate și este foarte important să includem oamenii în povestea noastră. Noi, de exemplu, ne propunem să avem prezentă lângă noi în mod constant această comunitate.
- Ați spus că le oferiți cititorilor posibilitatea de a veni cu sugestii la articolele pe care le scrieți. Cât de importantă este interacțiunea cu cititorii pentru dvs.?
- De fapt, le oferim posibilitatea să ne spună ce subiecte, în opinia lor, ar trebui continuate, pentru că am vrea să fim în pas cu interesele lor. Dar un alt aspect al acestei relații cu cititorii constă în faptul că dorim să fim foarte transparenți privind felul în care cheltuim finanțele, pentru că jurnalismul nu este ieftin.
Nu-mi place să-i aud pe unii care afirmă că informația este ieftină, cel puțin nu ne vizează pe noi. Și nu e vorba de salarii, ci de cheltuieli elementare, cum ar fi reportajele din străinătate, deplasări, cercetare, tehnologii, echipamente și altele. Vrem să facem acele rapoarte financiare lunare, în care să explicăm câți bani am cheltuit și pentru ce.
Am vrea, de asemenea, să acumulăm anumite sume, ca, în cazul în care în lume se întâmplă ceva despre care cititorii vor să cunoască mai multe -- de exemplu, un mare aflux de migranți în Sicilia, să putem merge acolo și să le aducem informația respectivă. Aceasta ar costa, să zicem, 8000 de euro, pentru a te afla timp de trei săptămâni în acea zonă. Poate că suma este mult prea mare, dar cititorii trebuie să știe exact câți bani au trimis și cum au fost folosiți. Aceasta înseamnă transparență, înseamnă formarea unor relații cu ei. În opinia mea, în jurnalism ar trebui să existe mai multă transparență, în special, în cazul unei relații directe cu oamenii. Deci, le spunem câți bani am cheltuit și, practic, ei cunosc cât costă fiecare lucru cumpărat.
La fel, încercăm să apelăm și la alte modalități de susținere. Atunci când avem nevoie de rechizite, gen hârtie, pixuri sau o cameră de filmat, îi întrebăm pe cititorii care ne plătesc, dacă, de exemplu, au în proprietate vreun magazin cu asemenea mărfuri și, dacă au, mergem să le procurăm de la ei. Așa se consolidează un sentiment de comunitate. În acest mod ne dorim să-i includem în viața noastră.
Jurnalismul este un serviciu public și de aceea noi suntem cei care trebuie să mergem către oameni și să le spunem povestea. Iar această poveste nu este neapărat una plăcută pentru ei, ci dimpotrivă: uneori poate fi o provocare pentru cititori, dar una care le schimbă mentalitatea.
