Sursa citează mai mulți jurnaliști de pe malul stâng al Nistrului, care au semnat această scrisoare. „Întregul set de legi conține prevederi, care ne dictează când să difuzăm o emisiune sau alta, ce conținut să punem pe post, la ce oră să-l difuzăm. În opinia noastră, acest lucru este inadmisibil”, afirmă Tamara Pavel, redactorul-șef al postului oficial de televiziune. Iar directoarea aceluiași post, Tatiana Serova, susține că opiniile expuse în scrisoare sunt împărtășite de toți colaboratorii instituției. La rândul său, redactorul-șef al postului „Radio 1”, Nicolae Ștanschi, crede că modificările au fost efectuate pentru a-i reduce la tăcere pe jurnaliști: ”Este clar pentru toți că, dacă nu se va achita salariul, oamenii se vor concedia, specialiștii vor pleca, iar fără ei nu va exista produs, nu vor fi știri și nimeni nu va critica activitatea sovietului suprem”, a declarat Nicolae Ștanschi.
Precizăm, că deputații din regiunea transnistreană au operat mai multe modificări în legislația media. Astfel, a fost redus fondul de onorarii al jurnaliștilor din presa oficială, a fost schimbată procedura de alegere și demitere a redactorilor șefi și restricționat accesul mass-media oficiale la evenimentele organizate în regiune, interzicându-se folosirea aparatajului video sau audio.
Sursa foto: www.novostipmr.com