Eşti aici

Laureații Galei Presei, despre premiile ”10 jurnaliști ai anului”

20 Decembrie 2013
1601 afişări

Zece jurnaliști din Moldova au primit, joi seară, 19 decembrie, premiile oferite în cadrul Clubului de Presă din Chișinău, din care fac parte Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Comitetul pentru Libertatea Presei (CLP), drept recunoaștere a muncii depuse de aceștia în anul care a trecut. De asemenea, alți cinci profesioniști media au urcat pe scenă pentru a primi patru premii speciale ale juriului. La finalul Galei, echipa Media Azi a stat de vorbă cu o parte din premianții serii despre emblematicele mere, despre munca lor și despre jurnalismul din Moldova.

Lilia Zaharia, reporter special al Asociației Presei Independente (API) și câștigătoarea unui măr în cadrul evenimentului de joi, s-a declarat plăcut surprinsă de distincția primită. ”E o surpriză nemaipomenită, având în vedere că sunt în domeniul jurnalismului de numai trei ani. După această perioadă scurtă, este o onoare să iau premiu”, a spus Zaharia, adăugând că premiul este rezultatul unei munci în echipă la API. Întrebată despre presa din Moldova în general, jurnalista a spus că nu crede că aceasta este liberă, existând materiale părtinitoare zilnic atât la TV, cât și la radio sau în ziare.

Altă părere ne-a fost împărtășită de Oxana Greadcenco de la portalul Moldova.ORG, laureata unui premiu special pentru reflectarea tematicii transnistrene. ”Cel puțin activitatea mea de jurnalist este liberă - mai puțin atunci când vine vorba de tematica transnistreană”, a mărturisit Greadcenco, menționând că, în restul țării, atâta vreme cât nu există un partid politic în spatele unei instituții media, aceasta poate fi liberă. Despre interesul său pentru regiunea transnistreană, jurnalista a spus că observase cum presa din Moldova abordează problematica aceasta foarte puțin și uneori superficial. ”Pe mine mă interesează de mai mulți ani și când am ales să lucrez în presă am decis că o voi aborda în mod prioritar și nu mă refer aici la partea politică - ceea ce am făcut la Moldova.ORG a fost mai mult partea socială, încălcarea drepturilor omului, viața oamenilor de acolo, etc”.

Cristina Bruma de la Evenimentul Zilei (EVZ) a fost una dintre cele mai tinere laureate ale serii. ”Cred că sunt prima studentă care a luat un măr. Înțelesesem că trebuie câțiva ani de experiență pentru a lua acest premiu”, a spus aceasta la finalul galei. Ea a spus că dragostea pentru jurnalism și pentru scris a adus-o pe scenă și tot asta o va îndemna să muncească în continuare. ”Știu că oamenii vor aștepta mai mult de la mine, astfel că o să contribui la dezvoltarea jurnalismului din Moldova așa cum pot”, a conchis Bruma, menționând că acest premiu înseamnă cu atât mai mult pentru o redacție tânără, încă nouă pe piață, ca cea de la EVZ.

Una din ”speranțele anului”, Tamara Grejdeanu de la Radio Europa Liberă, ne-a spus că, pentru ea, diploma primită înseamnă recunoașterea unor merite, a eforturilor depuse și un îndemn pentru a munci în continuare. Întrebată de ce a ales să lucreze ca jurnalistă, Grejdeanu a recunoscut că, la început, motivele sale au fost de o cu totul altă natură. ”Aveam o problemă, mi se părea că nu știu să comunic cu oamenii, iar asta era o punte de trecere, vroiam să-mi demonstrez mie că pot. Am mers la Școala de Studii Avansate în Jurnalism și de acolo a venit adevărata dragoste pentru jurnalism, pentru că la cursurile de jurnalism pe teren am înțeles ce înseamnă să fii un adevărat reporter, să stai în față cu sursa și să știi să-i pui întrebări astfel încât să-ți răspundă la temă”, a explicat absolventa SSAJ.

Prezentă la Gală a fost și jurnalista Natalia Morari, care a acceptat un premiu special pentru dezbatere calitativă, acordat emisiunii pe care o prezintă împreună cu Igor Boțan - Politica de la TV7. ”Pentru mine este o mare onoare (n.r. acest premiu), pentru că echipa noastră de producție de la emisiunea Politica activează doar de nouă luni și deja a luat acest premiu special. Îl iau drept un avans din partea juriului, pentru că avem încă mult de muncit pentru a deveni un talk-show de referință, dar mă bucur foarte mult că deja ni s-a acordat acest avans și că au încredere în noi”, a spus Natalia Morari. Ea a precizat că avantajul emisiunii pe care o prezintă este sinceritatea. ”Nu producem emisiunea la un post cu acoperire națională, dar asta nu ne încurcă să avem o audiență foarte mare. Probabil pentru că suntem sinceri și niciodată nu ne permitem abordarea unui subiect dintr-un singur punct de vedere”.

De asemenea, Eugen Șolari de la Kommersant.md, care a luat acasă unul din cele 10 mere, a declarat pentru Media Azi că speră să continue în același ritm. ”Este un lucru plăcut, o recunoaștere în mediul jurnalistic. Este cu atât mai plăcut cu cât acest eveniment este semnificativ pentru publicațiile de limbă rusă. Noi lucrăm pentru publicul nostru, încercăm să facem acest lucru calitativ şi faptul că munca jurnaliştilor care scriu în rusă este observată, iar publicaţiile în rusă se citesc, este foarte plăcut”, a conchis Șolari.

Laureaţii Galei ”10 jurnalişti ai anului" au fost desemnaţi în urma unui concurs de materiale jurnalistice lansat de către CJI la 17 septembrie şi a propunerilor societăţii civile. Toate dosarele depuse au fost analizate de senatul CJI, care a desemnat câştigătorii.

Gala anuală a clubului de presă s-a desfăşurat cu sprijinul financiar al organizaţiei Free Press Unlimited (Olanda) şi al Misiunii OSCE în Moldova. Partenerul general al evenimentului a fost MOLDOVA-AGROINDBANK.