Eşti aici

Mai multe posturi TV au fost avertizate public pentru că îngrădesc accesul persoanelor cu deficienţe de auz la emisiunile TV

11 Iulie 2014
1108 afişări
În cadrul ședinței publice din 10 iulie curent, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a decis să sancționeze posturile TV care încalcă dreptul la informare a persoanelor cu deficienţe de auz și nu subtitrează sincron cel puțin un buletin de știri zilnic.

Decizia a fost luată în urma examinării Raportului cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării la capitolul respectării prevederilor Deciziei CCA nr. 21 din 21.02.2008 de către posturile de televiziune ”Moldova 1”, ”Prime”, ”Canal 3”, ”2 Plus”, ”N 4”, ”Publika TV”, ”TV 7”, „PRO TV CHIŞINĂU”, ”Jurnal TV”, ”TVC 21”, ”Accent TV” şi ”Euro TV”, întocmit de Direcţia Monitorizare TV.

“Deşi posturile de televiziune monitorizate difuzează mai multe ediţii de ştiri pe parcursul unei zile de emisie, nici o emisiune informativă nu este interpretată în limbaj mimico-gestual sau titrată sincron, iar titrele mobile pe care totuşi unele posturi le prezintă conţin informaţii ce nu coincid cu cele citite de ştirist”, au afirmat membrii CCA, cu referire la cca.md. Excepție este postul ”Pro TV Chișinău” care titrează sincron zilnic o ediţie de ştiri.

Pentru nerespectarea deciziei CCA nr. 21 din  26.02.2008 Cu privire la accesul persoanelor cu deficienţe de auz (surde) la emisiunile TV, membrii autorității de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale au avertizat public posturile ”Moldova 1”, ”Prime”, ”Canal 3”, ”2 Plus”, ”N 4”, ”Publika TV”, ”TV 7”, ”Jurnal TV”, ”TVC 21”, ”Accent TV” şi ”Euro TV”.

Menționăm că potrivit deciziei respective, posturile TV, aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova, sunt obligate să asigure interpretarea în limbajul mimico-gestual sau prin titrare sincron cel puţin a unui buletin de ştiri din timpul zilnic de emisie, precum și a emisiunilor de importanţă majoră în întregime ori rezumatele acestora.

Codul Audiovizualului al Republicii Moldova prevede, de asemenea, că “accesul persoanelor cu deficienţe de auz (surde) la emisiunile televizate de importanţă majoră şi de actualităţi este garantat prin interpretarea, din contul radiodifuzorului, acestora în limbajul mimico-gestual cel puţin 20 de minute din timpul zilnic de emisii ale serviciului de programe”.