
Precizăm, că pe 7 septembrie 2015, pe Aeroportul din Chișinău au fost reținuți trei jurnaliști ruși - Aleksey Kazannik și Natalia Kalîșeva de la LifeNews, precum și Alexei Ameliușkin, producătorul agenției Ruptly al Russia Today. Potrivit jurnalistului de la LifeNews, Aleksey Kazannik, lui și colegei sale Natalia Kalîșeva li s-au luat pașapoartele, bagajele au fost minuțios verificate. El este de părere că problemele au început după ce vameșii moldoveni, în timpul verificării pașapoartelor, au observat că anterior Natalia Kalîșeva a fost deportată din Ucraina.
De cealaltă parte, Poliția de Frontieră susține că a acționat în strictă conformitate cu prevederile actelor normative și legislative în vigoare. ”Din motiv că cetățenii străini nu deţineau documente care justifică scopul intrării, respectiv legitimaţie de acreditare pe teritoriul Republicii Moldova și nu au putut justifica scopul sosirii, Poliția de Frontieră nu le-a autorizat intrarea pe teritoriul țării”, se spune într-un comunicat al instituției.
Inițial, jurnaliștii ar fi declarat că au sosit în Republica Moldova în scop de vizită privată, însă mai târziu aceștia au afirmat că intenționează să realizeze materiale video despre protestul organizat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chișinău.
Sursă foto: http://karadeniz-press.ro