Eşti aici

Motivul pentru care un jurnalist a fost amendat cu 500 de lei

08 Octombrie 2018
824 de afişări
Poliția din Chișinău l-a amendat pe jurnalistul Ștefan Grigoriță pentru că l-a numit „idiot” pe șeful Serviciului informare și comunicare cu mass-media al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ion Mischevca, scrie diez.md. Amenda i-a fost aplicată jurnalistului după ce Ion Mischevca a depus o plângere la Poliție, în urma unui conflict care s-a iscat între cei doi în luna august.

Atunci jurnalistul i-a trimis lui Ion Mischevca o cerere de prietenie pe Facebook pentru a obține anumite informații din domeniul Educației. Funcționarul a declarat că nu-i va accepta cererea pe motiv că Ștefan Grigoriță l-ar fi exclus anterior din lista sa de prieteni. A urmat un schimb de replici în cadrul cărora jurnalistul l-a numit „idiot”.

Comunicatorul a apelat la Poliție, iar jurnalistul a fost amendat cu zece unități convenționale care echivalează cu 500 de lei.