Eşti aici

Parlamentul European, preocupat de monopolizarea pieței mass-media și de alte „regrese ale standardelor democratice din Moldova”. Apel către autorități să examineze fraudele bancare constatate în raportul Kroll, „în special cazul lui Ilan Șor”

13 Noiembrie 2018
1179 de afişări
Parlamentul European (PE) a evaluat nivelul de punere în aplicare a Acordului de Asociere (AA) cu Republica Moldova, la patru ani de la semnarea acestui document. La baza estimărilor au fost luate constatările Comisiei pentru afaceri externe, care, potrivit raportului „oferă o imagine contrastantă”.

Între altele, Comisia pentru afaceri externe subliniază preocupările sale cu privire la mijloacele de informare și societatea civilă: „monopolizarea pieței mass-media și a publicității, slăbirea organelor de presă independente, implementarea încă nefinalizată a noului cod audiovizual, încercările de a limita libertatea de acțiune a reprezentanților societății civile și de a-i discredita”.

În context, PE își exprimă preocuparea profundă „cu privire la regresele în privința standardelor democratice din Moldova”, valori de bază, la care Moldova a subscris în cadrul AA.

În mod special, PE este preocupat de acțiunile care vizează apărători ai drepturilor omului, judecători independenți precum Domnica Manole și Gheorghe Bălan, jurnaliști și persoane care critică guvernul sau pe președintele Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc.

Totodată, înaltul for european își reînnoiește apelurile, „pe baza constatărilor și recomandărilor din primul și al doilea raport Kroll, care ar trebui publicat integral, la urmărirea penală rapidă și transparență a tuturor celor responsabili de frauda bancară în valoare de un miliard USD descoperită în 2014” și „subliniază necesitatea ca instanțele să nu mai renunțe la a da curs unor probe solide și să examineze cu promptitudine, în cadrul unor audieri publice, cazurile pendinte sau anchetele în curs, în special cazul lui Ilan Șor”.

Făcând apel la autoritățile din Republica Moldova să rezolve urgent aceste probleme, în conformitate cu AA și cu alte angajamente bilaterale, raportul prezintă, totodată, și poziția PE ca răspuns la aceste evoluții.

Astfel, conform raportului, „orice decizie privind plățile viitoare din cadrul asistenței macrofinanciare ar trebui să fie luată numai după alegerile parlamentare planificate să aibă loc în februarie 2019 și cu condiția ca acestea să se desfășoare în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și să fie evaluate de către organisme internaționale specializate. În acest sens, PE își reiterează disponibilitatea de a juca rolul de observator la următoarele alegeri parlamentare.

De asemenea, potrivit PE, plățile din cadrul tuturor programelor de asistență bugetară ar trebui să rămână în așteptare până se înregistrează progrese semnificative în privința standardelor democratice.

Între timp, fondurile ar trebui realocate către susținerea societății civile și a presei independente din Moldova, precum și a sectorului privat și autorităților locale, se menționează în documentul PE.