Cei peste 180 de jurnaliști, editori, manageri, experți media, comunicatori, bloggeri, activiști sau reprezentanți ai unor instituții publice, prezenți la eveniment și-au anunțat hotărârea și angajamentul de a contribui la edificarea în țară a unui mediu favorabil dezvoltării mass-media pe principii democratice. Aceștia au constatat „o concurență neloială în domeniul mass-media și în cel al publicității comerciale, fapt ce dăunează grav pluralismului mediatic, în particular, și democrației, în general; o degradare fără precedent a calității produselor mediatice oferite de multiple mass-media importante, mai ales, în perioada alegerilor prezidențiale care mai degrabă au dezinformat decât au informat electoratul”.
Autorităților li s-a solicitat „să renunțe la practica păguboasă de a-și asuma angajamente triumfaliste pe segmentul mass-media ca scop în sine, fapt ce generează perpetuarea problemelor stringente ale domeniului mediatic, în detrimentul propriilor cetățeni; să urgenteze implementarea reală și nu mimată a prevederilor compartimentului XV din Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2016-2018; să completeze Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018, în care nu se regăsește angajamentul din Programul de activitate, compartimentul XV, p. 9: ”Crearea unui cadru propice de dezvoltare a domeniului publicității, neadmiterea concurenței neloiale în această sferă și dozarea proporțională a publicității din exterior în spațiul mediatic autohton”; să garanteze că procesul de digitalizare nu va duce la dispariția conținuturilor locale audiovizuale, produse de radiodifuzorii locali cu emisie prin eter”.
Textul integral al Rezoluției Forumului mass-media 2016 poate fi accesat aici.