23 Iulie 2020
1229 de afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat cu 7000 de lei postul de televiziune 10TV pentru că nu ar fi asigurat imparțialitatea în cadrul ediției din 24 iunie a emisiunii „În Direct”. Decizia a fost luată joi, 23 iulie. Potrivit autorității, în cadrul programului au fost aduse o serie de acuzații la adresa mai multor persoane publice, fără a le fi acordat dreptul la replică.
Monitorizarea emisiunii a avut loc în baza sesizării directorului adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Artur Gumeniuc. SIS susține că, în procesul de colectare a informațiilor privind posibilele evenimente și acțiuni care pot pune în pericol securitatea statului și încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor, a identificat în cadrul emisiunii vizate îndemnuri ce incită la ură, discriminare pe criterii de limbă vorbită și etnie. Printre exemplele menționate în sesizare se numără bunăoară fraza „să fie deportați cei care nu cunosc limba de stat”.
Subiectul inițial al emisiunii a ținut de dosarul penal pornit pe numele activistului Vasile Sinigur după ce a participat la protestul veteranilor, când a fost deteriorată o ușă de la intrarea în Guvern. Potrivit monitorilor CA, în calitate de invitat al ediției, Sinigur a adus o serie de acuzații la adresa mai multor persoane publice, cum ar fi șeful statului, Igor Dodon, ex-președintele Vladimir Voronin, lidera PAS, Maia Sandu, președintele PPDA, Andrei Năstase, fără a fi asigurat dreptul la replică.
În cadrul discuțiilor pe marginea subiectului, membrul CA Corneliu Mihalache a accentuat că autoritatea a identificat alte încălcări decât cele despre care a sesizat SIS și nu consideră că este oportun ca instituția să le examineze doar pentru că s-au adresat organele de securitate.
„Ce este instituția noastră? Noi suntem un apendice al cuiva? De ce până acum noi nu am atras atenția că avem emisiuni? Noi avem o sumedenie de emisiuni de dezbateri la care există exact aceeași problemă. Noi nu ne autosesizăm niciodată, nu monitorizăm. Pe noi trebuie să ne sesizeze vicedirectorul SIS ca noi să discutăm...”, a afirmat Mihalache.
Președintele CA, Dragoș Vicol, a precizat în replică faptul că autoritatea este obligată să examineze astfel de cereri. Cei doi și-au lansat mai multe replici acide la subiect. „Nu vorbiți normal, vorbiți parcă sunteți la stână, îmi cer iertare”, a spus Dragoș Vicol în adresa lui Corneliu Mihalache. „La stână sunteți voi (...) pentru că pe voi vă mână ca pe niște oi. Primiți niște indicații de nu știu unde...”, a replicat Mihalache pe ton ridicat.
Opinia reprezentanților postului 10TV nu a fost vociferată. La întrebarea dacă administrația canalului a solicitat să intervină în cadrul ședinței ca să comenteze cele expuse, Dragoș Vicol a primit răspuns negativ.
Postul de televiziune a fost sancționat cu șase voturi pro. Corneliu Mihalache s-a expus împotriva aplicării amenzii.

Sursa foto: Captură 10TV/Facebook