
Înregistrarea video de pe YouTube a fost preluată și de portalul UNIMEDIA, care pe 3 iunie a publicat o știre cu un titlu asemănător: “(video) Un bărbat este „încălecat” de preot, într-un ritual de exorcizare bizar în Transnistria”.
Miercuri, 3 iunie, Mitroplia Chișinăului și a Întregii Moldove s-a autosesizat și a calificat practicile de exorcizare din secvența video difuzată pe Internet drept ”absolut necorespunzătoare”, angajându-se să examineze cazul.
Precizăm că, Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști prevede: “Vom avea grijă să nu publicăm fotografii șocante, conținutul violent sau indecent al cărora poate provoca anumite stări psihice negative asupra cititorilor” (Capitolul 2, Etica jurnalistică, paragraful ”Fotografiile”). Același document stabilește: “Presa este responsabilă de ceea ce publică, chiar dacă declarațiile sunt atribuite altor surse” (Capitolul 2, Etica jurnalistică, paragraful ”Acuratețea și verificarea faptelor”).