Posturile monitorizate au declarat că nu vor reflecta campania electorală, cu toate acestea, raportul de monitorizare al CCA constată că acestea au fost imparțiale în prezentarea știrilor în campania electorală. Astfel, cele mai mediatizate persoane în cadrul buletinelor de știri au fost candidații electorali Silvia Radu și Andrei Năstase, ultimul fiind prezentat preponderent în lumina negativă, iar Silvia Radu în context mai mult pozitiv.
Potrivit raportului, posturile de televiziune monitorizate au încălcat art. 7 al. 2, 3 și al. 4 lit. c. din Codul Audiovizualului. În conformitate cu al. 2 al art.7 radiodifuzorul, atunci când acordă timpi de antenă unui partid sau unei mişcări politice pentru propagarea poziţiilor acestora în cadrul aceluiaşi gen de programe şi la aceeaşi oră, trebuie să ofere, de asemenea, timpi de antenă altor partide şi mişcări politice fără tergiversări neîntemeiate şi fără a favoriza un partid anume, indiferent de procentajul reprezentării sale parlamentare. Alineatul 3 al aceluiași articol se referă la obligaţia radiodifuzorilor de a reflecta campaniile electorale în mod veridic, echilibrat şi imparţial, iar alineatul 4 lit. c - la asigurarea în cadrul emisiunilor informative ale radiodifuzorilor a principiului de informare din mai multe surse.
În opinia președintelui CCA, Dragoș Vicol, raportul a constatat „derapaje grave” la capitolul prezentării unor actori electorali de către canalele monitorizate, indiferent dacă acest lucru s-a întâmplat într-un context de reflectare electorală a evenimentelor sau strict informativă.
Reamintim că autoritatea de reglementare în audiovizual a fost sesizată de membra CCA Olga Guțuțui, precum și de Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte, Grupul de Lucru pentru monitorizarea comportamentului mass-media în alegeri, Asociația obștească „WatchDog.md", doi concurenți electorali - Valeriu Munteanu și Alexandr Roșco - și doi cetățeni. În mod special, semnatarii sesizărilor au solicitat CCA să inițieze procedura de monitorizare a posturilor Prime TV, Canal 2 și Publika TV, pentru a analiza modul în care acestea respectă prevederile legale cu privire la reflectarea corectă și asigurarea pluralismului de opinie.