În proiectul înregistrat în Parlament pe 26 iunie, deputatul propune interzicerea sub orice formă, directă sau indirectă, a acțiunilor publicitare (promoționale) pentru promovarea sau stimularea tuturor tipurilor de jocuri de noroc (inclusiv pariuri la evenimente sportive, loterii, online). Documentul prevede și sancțiuni pentru cei care vor amplasa sau vor difuza publicitatea privind exploatarea jocurilor de noroc. Persoanele fizice sau cu funcție de răspundere ar putea fi amendate cu sume de la 3.000 de lei până la 6.000 de lei, iar în cazul persoanelor juridice amenda ar putea urca până la 9.000 de lei, acestea fiind private de dreptul să desfășoare o anumită activitate pe un termen de la șase luni la un an.
În nota de argumentare a proiectului, Dumitru Alaiba menționează că jocurile de noroc creează victime și dependență printre cele mai vulnerabile pături ale societății, inclusiv minori. El face trimitere și la opinia psihologilor care consideră jocurile de noroc drept boală psihică și nu doar un simplu viciu, acestea având impact negativ și asupra stării financiare a jucătorilor.
„Proiectul de lege va asigura o diminuare semnificativă a efectului nociv al jocurilor de noroc. Cetățenii vor fi protejați de publicitatea agresivă a agenților economici care organizează, desfășoară sau exploatează jocurile de noroc și, prin urmare, nu vor fi tentați să cheltuie resursele financiare către aceste jocuri, ci le vor redirecționa către alte investiții benefice familiilor sau afacerilor lor”, se arată convins parlamentarul, potrivit documentului.
INTERESE POLITICE ȘI ECONOMICE
La ora actuală, furnizorul principal de publicitate în domeniul jocurilor de noroc în țara noastră este Loteria Națională a Moldovei (LNM), monopolist care activează în baza unui parteneriat public-privat între Agenția Proprietății Publice și o întreprindere controlată de oameni de afaceri din Bulgaria, cu implicarea mai multor firme cu rădăcini în off-shore.
Autorul ultimului proiect de lege cu privire la publicitate, juristul Eugeniu Rîbca, amintește că în Republica Moldova nu au existat interdicții cu privire la domeniul jocurilor de noroc până în 2016, când ex-liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a ieșit într-o conferință de presă cu propunerea de a interzice publicitatea acestui gen de activități, după care a urmat monopolizarea domeniului. „În procesul de elaborare a Codului serviciilor media audiovizuale am fost atenționați de deputați să nu atingem domeniul jocurilor de noroc. Ulterior, mi-am dat seama ce a însemnat această avertizare, când oameni de afaceri din Bulgaria au acaparat domeniul jocurilor de noroc din Republica Moldova”, adaugă Eugeniu Rîbca.
Expertul atrage atenția asupra faptului că domeniul jocurilor de noroc vine cu foarte multă publicitate la TV și, în mod special, la „fostul-actual holding media al lui Plahotniuc”, ceea ce îl face să creadă că există și interese politice în acest sens, nu doar social-economice.
El mai consideră că documentul înregistrat în Legislativ trebuie dezbătut public, deoarece interdicțiile totale de difuzare a publicității jocurilor de noroc ar putea fi calificate drept „abuzive”. „În presă au apărut mai multe materiale în care se menționează că, pe lângă pandemia de Covid-19, avem și o adevărată pandemie a jocurilor de noroc, foarte mulți cetățeni fiind implicați cu sume exorbitante, care duc la ravagii de ordin economic și social”, remarcă Rîbca.
CÂT A CHELTUIT LOTERIA NAȚIONALĂ PENTRU PUBLICITATE ANUL TRECUT
Galina Zablovscaia, directoarea executivă a Asociației Agențiilor de Publicitate (AAP), consideră că interdicțiile propuse sunt potrivite, dar accentuează că posturile TV ce difuzează publicitate oferită de LNM vor pierde aceste venituri.
Ea estimează că Loteria Națională a Moldovei, potrivit datelor disponibile, ar fi cheltuit circa 400.000 de euro în 2019 pentru publicitate la televiziunile moldovenești (volumul total al pieței publicitare din Moldova ajungând la circa 14 milioane de euro în anul 2018). „Nu pot să afirm însă că acești bani au fost oferiți direct televiziunilor”, intervine ea, precizând că în circuit este implicată o agenție de publicitate care face parte din sales-house-ul Casa Media.
Pe de altă parte, ea avertizează că nu există mecanisme de contracarare a publicității penetrante a cazinourilor online (reclama difuzată în Republica Moldova, dar plătită în altă țară), prezentă masiv în țara noastră: „Deputații, dacă vor ceva să interzică, ar trebui să se gândească și la cum ar putea fi implementat acest mecanism. De exemplu, apare publicitatea targhetată pentru Moldova despre cazinouri de pe un site din Belgia - autoritățile noastre nu vor putea să restricționeze accesul reclamei”.
BUGETELE PENTRU PUBLICITATE AR PUTEA MIGRA SPRE ONLINE
„A interzice publicitatea este ușor. Problema e să controlezi respectarea acestor interdicții. Dacă apariția publicității nedorite la TV, radio, OOH (out of home - publicitatea stradală, n.r.) sau în presă mai poate fi reglementată, atunci interzicerea publicității jocurilor de noroc în online nu este posibilă”, susține și directorul comercial al companiei Casa Media, Octavian Hanganu. În opinia lui, cel mai probabil, interdicția va duce la redistribuirea bugetelor publicitare către Google, Facebook și alte entități din online.
El subliniază că Loteria Națională se află în top trei clienți pe piață, mai ales în situația actuală de criză sanitară și economică.
Top furnizorii de publicitatate (wGRP), mai, 2020. Sursa:agb.md
Și Octavian Hanganu consideră că propunerile de modificare a legii publicității ar trebui dezbătute public pentru a analiza impactul acestora asupra mass-media din Moldova. „Cu atât mai mult că discuții publice asupra redacției noi a legii publicității au avut loc și legea demult așteaptă să fie votată, poate chiar ar fi util de repetat dezbaterile pentru a o actualiza”, a afirmat Hanganu.
MONOPOL PE PIAȚĂ
Potrivit raportului măsurătorului de audiență TV MR MLD pentru luna mai 2020, Loteria Națională a avut cel mai mare timp de emisie la posturile TV monitorizate, în comparație cu alți furnizori de publicitate, cu o cotă de aproape 20%.
Top furnizorii de publicitate (timp de antenă), mai, 2020. Sursa: gb.md
Loteria Națională a Moldovei (LNM) aparține pe deplin Agenției Proprietății Publice și este un monopol oficial de stat, având permisiunea să organizeze loterii și jocuri de noroc. Contractul cu Agenţia Proprietăţii Publice (APP) cu privire la parteneriatul public-privat pentru dezvoltarea activităţilor LNM a fost semnat, în mai 2018, de către firma NGM Company, fondată la Chişinău pe 12 aprilie 2018, de către NGM SPC LIMITED din Dubai. În condițiile parteneriatului, 75% din veniturile loteriilor ar trebui să fie încasate de compania de stat, iar 25% - de investitori.
Potrivit Ziarului de Gardă, compania NGM SPC Limited a fost înregistrată la 18 februarie 2018, în Dubai, Emiratele Arabe Unite, unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale sau jurisdicţii care protejează secretul fiscal. Conform informaţiilor de pe site-ul Dubai International Financial Centre (www.difc.ae), firma are trei directori - Stephanie Amabao, Jedrek Jovellanos, Plamen Stefanov Milanov şi doi fondatori - National Lottery AD şi New Games AD, companii din Bulgaria, care gestionează loteria naţională bulgară şi alte jocuri de noroc din această țară. Ambele companii se află în portofoliul afaceristului bulgar Vasil Bojkov, unul dintre cei mai bogaţi cetăţeni ai Bulgariei.
Loteria Națională a Moldovei nu a răspuns la solicitările Media Azi de a comenta proiectul de lege.