Eşti aici

Publicitatea electorală la parlamentare. Care din formațiunile învingătoare a cheltuit cel mai mult

14 Iulie 2021
1019 afişări
Partidul Șor (PPȘ) a cheltuit cel mai mult la capitolul publicitate în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, din rândul celor trei formațiuni care acced în Parlament potrivit datelor preliminare. Clasamentul este urmat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care a înregistrat în schimb cele mai mari cheltuieli la general. Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) a raportat mai puține cheltuieli decât ceilalți doi concurenți.  

Potrivit rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale, între 28 mai și 9 iulie, Partidul Șor (PPȘ) a înregistrat cheltuieli de 5,3 milioane de lei, iar grosul banilor a mers pentru publicitate – peste 4,4 milioane de lei, ceea ce constituie 83% din suma totală cheltuită de formațiune.

Majoritatea banilor alocați pentru publicitate au fost direcționați pentru TV – 3,4 milioane de lei. Pentru panouri, PPȘ a alocat în jur de 352.000 de lei, pentru presă scrisă – peste 281.000 de lei. Pentru mijloace de informare electronice au fost transferați 168.000 de lei, iar pentru radio cu 7.000 de lei mai puțin -  161.000 de lei. Pentru platforme stradale sau mobile au fost alocați în jur de 65.000 de lei.

Pentru PPȘ au votat 84.187 de cetățeni sau 5.74% din numărul total de alegători. Astfel, partidul a cheltuit în jur de 64 de lei per vot, cel mai scump vot în rândul formațiunilor care au ieșit învingătoare la scrutin. 


Ilan Șor, președintele Partidului Șor. Sursa foto: PPȘ

Pe locul doi la capitolul cheltuielilor pentru publicitate se situează PAS, formațiunea care a obținut cel mai mare sprijin din partea cetățenilor. Documentele prezentate la CEC arată că PAS a investit aproape trei milioane de lei în reclamă, în perioada 21 mai – 9 iulie, sau 45% din suma generală transferată de partid pentru campania electorală, care constituie aproape 6,5 milioane de lei. De altfel, la parlamentare, PAS a cheltuit cel mai mult dintre formațiunile care vor ajunge în Legislativ. 


Echipa PAS. Liderul actual al formațiunii, Igor Grosu (în centru). Sursa foto:Facebook/PAS

Din banii destinați pentru publicitate, cei mai mulți au fost direcționați tot la TV - 1,2 milioane de lei. Resurse considerabile au fost transferate și către mijloacele de informare electronice – în jur de 894.000 de lei. Peste 511.000 de lei au fost alocați pentru panouri publicitare, la radio – aproape 194.000 de lei, iar pentru platforme stradale sau mobile – niciun ban. 

Pentru PAS au votat 774.753 de alegători sau 52,8% din votanți. Astfel, un vot a costat formațiunea în jur de 8 lei.

BECS a raportat la CEC cheltuieli de puțin peste 6,3 milioane de lei în perioada 25 mai – 9 iulie. Pentru publicitate, blocul a cheltuit cel mai puțin din cei trei concurenți – 2,5 milioane de lei sau 39% din suma generală care a fost investită în campanie.


Fruntașii BECS, Igor Dodon și Vladimir Voronin. Sursa foto: PSRM

Rapoartele financiare ale BECS arată că blocul a investit cei mai mulți bani din suma destinată publicității în reclama de la radio – 986.000 de lei. Urmează cheltuielile pentru panouri – 493.760 de lei. Devizul de cheltuieli pentru publicitate la TV ocupă abia poziția trei în structura finanțelor alocate – 484.429 de lei. Pentru reclamă în mijloace de informare electronice BECS a plătit 358.645 de lei, iar în presa scrisă – 76.280 de lei. Pentru platforme stradale și mobile BECS a alocat – 108.490 de lei.

Pentru BECS au votat 398.675 de alegători sau 27,17% din votanți. Astfel, un vot a costat în jur de 16 lei, dublu față de cheltuielile PAS și de 4 ori mai puțin decât în cazul Partidului Șor.

CHELTUIELI NEDECLARATE 

În context, organizația Promo-Lex a declarat că rămâne problematică raportarea cheltuielilor concurenților electorali către CEC, care „este frecvent lacunară sau lipsește complet”. Potrivit estimărilor organizației, concurenții electorali nu au raportat cheltuieli de cel puțin 10.859.900 lei, date valabile până la 2 iulie.