Eşti aici

Raport API: Realizarea planului de acțiuni pe segmentul media decurge într-un ritm lent

14 Iunie 2017
2823 de afişări
Asociația Presei Independent (API) a prezentat miercuri, 14 iunie, rezultatele primului raport de monitorizare privind realizarea angajamentelor în domeniul mass-media, asumate de autoritățile R. Moldova în Planul de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere R. Moldova –Uniunea Europeană și în Programul de activitate a Guvernului. Documentul prezentat conține o retrospectivă a realizării Planului de acţiuni în perioada 2014-2016 şi o evaluare a îndeplinirii acţiunilor planificate pentru perioada martie - mai 2017 din actualul Plan Național de Acțiuni (PNA), prevăzut pentru anii 2017 - 2019. 

Experții contractați de API, Ion Bunduchi și Aneta Gonța, au constatat că acțiunile planificate pentru perioada 2014-2016 pe segmentul mass- media au vizat în cea mai mare parte domeniul audiovizualului şi nu au fost în concordanță deplină cu prevederile Acordului de Asociere. Acțiunile planificate pentru această perioadă fie au fost realizate parțial, fie nu au fost realizate. Impactul realizării acțiunilor nu a răspuns eficient nici prevederilor reale ale Acordului de Asociere, nici necesității de creare şi dezvoltare a unui sistem mediatic democrat, pluralist şi profesionist.

Totodată, la planificarea acţiunilor pentru următoarea perioadă de implementare (2017-2019) nu s-a ţinut cont de prevederile anterioare, iar unele acţiuni irelevante se repetă.

Ion Bunduchi a precizat că Uniunea Europeană adoptă anual mai multe acte normative pe segmentul media și „dacă mergem cu aceeași viteză, nu știu dacă mai ajungem vreodată să apropiem legislația noastră de cadrul normativ european”, a accentuat expertul media. De aceeași părere este și Aneta Gonța care a menționat că „realizarea planului de acțiuni decurge într-un ritm care necesită accelerare”

Cei doi experți au venit și cu anumite recomandări în urma analizei cantitative și calitative efectuate. Potrivit lor, Planul Național de Acțiuni, în partea ce vizează segmentul mediatic, trebuie să fie revizuit și completat astfel, încât acțiunile: „a) să cuprindă întregul domeniu al mass-media, b) să fie în concordanță deplină cu prevederile Acordului de Asociere; c) să nu dubleze obligațiunile instituțiilor responsabile dictate de legislație, d) să fie exacte, fezabile și măsurabile. Indicatorii de performanță să fie revizuiți de o manieră care să ia în calcul efectele reale ale  realizării acțiunilor și nu acțiunile în sine de natură să nu producă impact. Ritmul de realizare adecvată a acțiunilor oportune și relevante pentru dezvoltarea mass-media să fie accelerat”.

Până în martie 2018, API va elabora și va prezenta public încă trei rapoarte trimestriale de monitorizare, care vor conţine recomandări pentru autorităţi în scopul realizării mai eficiente a angajamentelor în domeniul mass-media, asumate la nivel european. Următorul raport trimestrial va cuprinde perioada iunie-august 2017 şi va fi lansat la începutul lunii septembrie.