Eşti aici

Raport CJI // Cel mai lent și cel mai iute minister în furnizarea informațiilor de interes public

30 Septembrie 2021
1448 de afişări
Unele ministere oferă răspunsuri la solicitările din informație în câteva zile, iar pentru alte autorități furnizarea unui răspuns poate lua mai mult de o lună.  Este una dintre constatările raportului „Accesul jurnaliștilor la informațiile de interes public: de la buchea legii, la abuzul autorităților”, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în contextul Zilei internaționale a accesului universal la informație, marcată anual la data de 28 septembrie.
 
Experții CJI au expediat o serie de solicitări către 31 de furnizori de informație pentru a afla despre modul și frecvența cu care autoritățile primesc și soluționează cererile jurnaliștilor. Întrebările formulate au fost de o complexitate redusă, care nu au vizat date cu caracter personal, printre care: câte solicitări de informație au primit pe parcursul anului 2020; câte dintre aceste cereri au fost întâmpinate cu refuz; câți dintre solicitanții nemulțumiți de răspunsul primit au acționat autoritatea în judecată; care este salariul angajaților care lucrează în serviciul de interacțiune cu presa. Totodată, în funcție de specificul activității fiecărui furnizor, au fost adresate și întrebări adiționale. Bunăoară, de la Ministerul de Externe s-a cerut numărul jurnaliștilor străini pe care i-a acreditat, de la instanțe – numărul cauzelor inițiate pentru apărarea dreptului de acces la informație, iar de la Procuratură și Autoritatea Națională de Integritate au fost solicitate numărul cazurilor în care s-au autosesizat după apariția investigațiilor jurnalistice.
 
Nouă dintre cererile expediate la adresa furnizorilor au fost trimise ministerelor existente la momentul efectuării studiului iar alte nouă au fost direcționate către Parlament, Președinție și alte autorități. Câte șase cereri au fost expediate organelor de drept care își desfășoară activitatea în domeniul justiției și autorităților publice locale sugerate de jurnaliști.
 
Analiza răspunsurilor recepționate a arătat că perioada de așteptare a unei reacții din partea Ministerului Afacerilor Interne a fost cea mai scurtă - trei zile lucrătoare, iar cel mai lent s-a adeverit a fi Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), care a venit cu un răspuns peste 36 de zile lucrătoare, adică 54 de zile calendaristice. Reprezentanții instituției au menționat în răspuns că cererea CJI a presupus verificarea unui volum mare de informații și că funcționarii au avut nevoie de mai mult timp: „Remarcăm lipsa intenției de a tergiversa oferirea datelor solicitate și comunicăm disponibilitatea în vederea unei colaborări pe viitor”. Totodată, MECC nu a informat CJI despre prelungirea termenului.
 
Din numărul total de furnizori, doar Președinția și cei de la Educație au depășit termenul maxim pentru a expedia informația către CJI, prima - cu 2 zile lucrătoare, iar cea de-a doua - cu 21 de zile. „Simplitatea datelor pe care le-am cerut, se pare, nu a redus din lungimea termenului de furnizare a informației. În timp ce așteptarea răspunsurilor din partea ministerelor a durat în medie 14 zile lucrătoare, în cazul celorlalte categorii de furnizori, durata medie pentru oferirea răspunsurilor a fost de 10 zile lucrătoare. Totodată, a fost înregistrat și un caz în care un furnizor din componența Guvernului nu a revenit cu niciun răspuns”, concluzionează autorii studiului.
 
Conform datelor sintetizate, în medie, un minister soluționează anual 119 cereri de acces la informație, iar solicitările primite de către o autoritate publică din domeniul justiției sunt, în medie, 617 la număr. Totodată, potrivit datelor recepționate, autoritățile publice locale soluționează anual 177 de cereri de acces la informație.

Sursa foto: Media Azi


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.