Eşti aici

Televiziune fără prezentatori și reporteri. R LIVE TV ar urma să se lanseze la mijlocul lunii noiembrie

30 Octombrie 2020
1420 de afişări
Administrația noului post de televiziune R LIVE TV intenționează să lanseze canalul la mijlocul lunii noiembrie. Directorul televiziunii, Dumitru Țîra, susține că postul va activa fără prezentatori și reporteri, iar cea mai mare parte a conținutului va fi difuzată în regim live. Noul furnizor de servicii media a obținut licența de emisie de la Consiliul Audiovizualului (CA) pe 1 octombrie, dar până în prezent decizia nu a fost publicată în Monitorul Oficial. 

Dumitru Țîra, directorul companiei Bright Communications, compania-fondatoare a grupului de presă „Realitatea” și care deține licența de emisie pentru R LIVE TV, a precizat pentru Media Azi că redacția este gata să-și înceapă activitatea, dar așteaptă publicarea deciziei CA privind eliberarea licenței. „Cred că nu e întâmplător, dar mă rog.... În principiu, noi suntem gata deja, dar așteptăm partea aceasta formală să ne fie eliberată la propriu licența. Sperăm că, poate pe 15 noiembrie, să începem. Azi m-am uitat în Monitorul Oficial și, iarăși, nu era publicată decizia CA, ceea ce înseamnă că abia vinerea viitoare, poate, va fi publicată”, a comentat Țîra.

El a precizat că televiziunea se va deosebi de celelalte care operează pe piață prin faptul că va emite mai multe produse în direct, iar buletinele de știri vor fi difuzate fără prezentatori. „Vrem să implementăm un concept nou de televiziune. Noi, de fapt, o să încercăm să transpunem câteva idei și concepții din online pe TV. Redactoră-șefă va fi  Irina Luca, nu vom avea prezentatori, reporteri etc. – o să avem redactori în redacție și tot ce o să facem sunt transmisiuni în regim live. Avem  sute, mii de producții mici de animație care sunt cu tentă educativă, informativă, distractivă. O să avem știri la orice oră și, de fapt, o să mergem ușor-ușor spre reality TV”, ne-a mai explicat Dumitru Țîra.

Potrivit lui, canalul de televiziune se va adresa publicului care consumă știri în timpul zilei. „Va fi o televiziune fresh, ușor de consumat și, în mare parte, o să fie dedicată oamenilor care se uită în timpul zilei la televizor, adică cei din birouri sau care stau acasă”, a adăugat managerul media.

Dumitru Țîra susține că în echipă vor activa în jur de 14 angajați care vor asigura întreaga activitate, iar investițiile propriu-zise nu au depășit până acum 50.000 de euro. Țîra este fostul director general al Publika Media Group, între 2009 și 2013. Ulterior, el a fondat grupul Realitatea Media, care includea Realitatea TV și portalurile realitatea.md, realitatealive.md (rlive.md), golos.md, bani.md, kankan.md, topmedia.md, stireata.md.

Sursa foto: realitatealive.md