Eşti aici

Titluri care vânează accesări pe site

22 Ianuarie 2015
1260 de afişări
Realitatea.md publică miercuri, 21 ianuarie, o ştire, pe care o intitulează: ”Specialiştii AVERTIZEAZĂ: Următoarele zile vor fi critice pentru locuitorii Moldovei. Iată ce se va întâmpla”.

Fireşte, primul impuls al cititorului e să acceseze mai repede pagina, pentru a vedea ce i-a mai pregătit soarta. Mare dezamăgire, însă, când află că... în viitorul apropiat nu va ninge în R. Moldova şi ”ne vom mulţumi doar cu ceaţă în orele dimineţii şi precipitaţii slabe însoţite de lapoviţă”.  Bineînţeles că, pentru un asemenea titlu înţelept s-a găsit şi o poză pe măsură, cu sursa cenaclu.intelepciune.ro.

E o prognoză meteo, nimic mai mult, care oricum ar fi fost căutată de cititori, dat fiind că e confirmată şi de Serviciul Meteo. De ce să pui ţara pe jar cu un astfel de titlu?

Le reamintim jurnaliştilor de la Realitatea.md că Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnalişti, capitolul Titluri, recomandă: ”În privinţa titlurilor de ştiri: Vom da, pur și simplu, informaţia: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanţări. Titlurile trebuie să prindă esenţa problemei prin câteva cuvinte bine alese”.