Eşti aici

Un contract de difuzare a publicităţii încheiat între CNA şi două posturi tv a trezit suspiciuni în mass-media

10 Decembrie 2014
1327 de afişări
Ziarul de Gardă a publicat un material în care scria despre un contract pe care Centrul Național Anticorupție (CNA) l-a semnat cu agentul economic ÎCS „Casa Media” privind difuzarea la posturile de televiziune Publika TV și Prime TV a unor spoturi publicitare. Potrivit ziarului, deşi banii pentru publicitate, în valoare de 280 de mii de lei, provin din fonduri europene, alţi doi jucători importanți de pe piața publicității nu au ştiut că CNA organizează o licitaţie pentru prestarea serviciilor publicitare.

Reprezentanții CNA afirmă că procedura de alegere a companiilor privind difuzarea spoturilor publicitare a fost una legală şi s-a realizat în baza Legii privind achizițiile publice, care permite achiziționarea dintr-o singură sursă. Criteriile de selectare, potrivit directorului CNA, Viorel Chetraru, au fost acoperirea națională a posturilor de televiziune și un raiting mare de audiență. ”Din câte cunosc, la această licitație au participat doar câteva companii - două sau trei. Pentru noi este important ca aceste spoturi să fie plasate în timp de audiență maximă la posturile cu acoperire cât mai mare pe întreg teritoriul țării”, a declarat șeful CNA. Acesta a mai spus că informația despre licitația privind prestarea serviciilor de publicitate a fost plasată şi pe site-ul instituției.  

Purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi, susţine că a pus la curent, prin intermediul poștei electronice, administrația postului public de televiziune Moldova 1 despre această ofertă. Un  mesaj similar, purtătoarea de cuvânt a CNA afirmă că a postat şi pe rețelele de socializare.

De cealaltă parte, directorul televiziunii Moldova 1, Mircea Surdu, era convins că nu a primit niciun mesaj de la CNA, dar după ce a verificat o altă adresă electronică a sa, pe care o utilizează mai rar, a confirmat că există un mesaj prin care Angela Starinschi îi comunica despre acest serviciu.

Şeful Departamentului Publicitate Marketing al Companiei Teleradio Moldova, Vitalie Cojocaru, este indignat de faptul că nu a fost informat despre solicitarea privind prestarea serviciilor de publicitate din partea CNA. Potrivit acestuia, instituțiile statului apelează la Compania publică ”Teleradio Moldova” atunci când au nevoie să difuzeze gratuit spoturi publicitare, dar mai rar când există oferte sponsorizate. El a mai spus că se va adresa adminitrației companiei, precum şi la CNA ca, pe viitor, aceștia să informeze promt şi în mod adecvat despre asemenea solicitări.

Problema distribuirii banilor publici destinați mass-media a constituit şi subiectul studiului „Reformele în domeniul mass-media în perioada 2009-2013: între promisiuni şi fapte”, lansat în primăvara anului 2014. Mai mulţi experţi media au constatat în studiu că e nevoie de o utilizare mai transparentă și responsabilă a acestor fonduri. ”Deseori, în procesul distribuirii banilor publici destinați mass-media sunt aplicate criterii subiective sau discriminatorii și, ca rezultat, unele instiuții media sunt avantajate în mod nejustificat, fapt ce afectează concurența pe piața media”, atrăgeau atenţia experţii.

Din iniţiativa Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) a fost elaborat un proiect de lege, care prevede crearea unor condiţii egale pentru toate instituţiile media în sensul accesului la fondurile publice, inclusiv a celor pentru publicitate, direcţionate de către instituţii şi companii finanţate de la bugetul public. Până în prezent proiectul de lege nu a trezit interes din partea deputaţilor.

Sursa foto: http://www.reportervirtual.ro/