Constantin Grigoriță a publicat pe pagina personală de Facebook, duminică, 21 octombrie, un număr limitat de fotografii de la evenimentul Partidului Democrat și o imagine cu următorul text: „Aici ar fi fost afișate mai multe imagini de la evenimentul de astăzi organizat de PDM, însă în semn de solidaritate cu colegii de la câteva posturi TV: TV8 și Jurnal TV și alți jurnaliști incomozi acestui partid, care au accesul limitat la evenimentele de la sediul PDM-lui...”.
Echipele CIJM și Anticorupție.md, care, la fel, au decis să nu reflecte adunarea, au explicat că au ignorat evenimentul PDM atât pentru refuzul accesului unor instituții media la conferințele de presă ale formațiunii cât și pentru că în „ultimii ani, de când Partidul Democrat a preluat guvernarea, s-a înrăutățit considerabil accesul la informația de interes public”, dar și pentru faptul că s-au întețit atacurile trolilor, apropiați democraților, asupra jurnaliștilor, pe rețelele de socializare, inclusiv prin furt de imagine, prin clonarea paginilor personale ale unor jurnaliști.
„Se atestă tot mai multe presiuni asupra jurnaliștilor și instituțiilor media care își fac profesionist munca și niciunul dintre cazurile de abuz asupra presei nu a fost elucidat de organele de drept, iar vinovații nu au fost trași la răspundere. Amintim aici cazul în care a fost sechestrat abuziv tirajul ziarului „Cuvântul” de la Rezina sau atacurile lui Ilan Șor și adjuncta acestuia, Marina Tauber, asupra jurnaliștilor”, atenționează CIJM și Anticorupție.md.
Un alt argument al jurnaliștilor de investigație privind refuzul de a reflecta evenimentul constă în faptul că „instituțiile mass-media apropiate PD-ului deviază grav de la normele deontologice, ceea ce afectează imaginea și credibilitatea presei din Republica Moldova în general”.
Amintim că, anterior jurnaliștilor de la postul de televiziune TV8 și Jurnal TV li s-a interzis repetat accesul în sediul Partidului Democrat. Reprezentanții partidului au explicat că au luat această decizie „din cauza politicii editoriale” a posturilor respective.
Organizațiile neguvernamentale de media au condamnat repetat practicile admiterii selective a jurnaliștilor la evenimentele de interes public, calificându-le drept inacceptabile pentru orice formațiune politică, „dar în special pentru un partid care se află la guvernare și se declară adept al valorilor democratice”.
Sursă foto: Captură Privesc.eu