Eşti aici

Val Butnaru: Jurnal TV nu-și va schimba politica editorială odată cu schimbarea finanțatorului

06 Martie 2017
3525 de afişări
Postul de televiziune Jurnal TV a fost relansat duminica, 5 martie, după aproape două luni de pauză. Emiterea a început la ora 14 00, cu o nouă ediție a „Cabinetului din Umbră”, moderată de Val Butnaru. Directorul postului a anunțat în cadrul emisiunii că în continuare postul va fi finanţat dintr-un grant pe care l-a obţinut din partea Fondului European pentru Democrație (European Endowment for Democracy).

Solicitat de Media Azi, să ne spună dacă vor interveni anumite modificări în politica editorială, odată cu schimbarea finanțatorului, Val Butnaru a precizat: „Politica editorială va rămâne aceeași, de a se opune guvernării și hoțiilor din R. Moldova. În ceea ce ține de sancțiunile CCA și învinuirile că am fi făcut partizanat politic în timpul campaniei electorale, noi le considerăm nefondate. Am susținut-o pe Maia Sandu, un candidat european, care a promovat valori europene, iar faptul că CCA ne-a sancționat demonstrează că ei sunt antieuropeni. Relațiile stabilite cu European Endowment for Democracy ne obligă să continuăm apărarea şi mai hotărâtă a valorilor europene. Deocamdată beneficiarul final rămâne Victor Țopa, doar că el nu mai este finanțatorul postului. Suntem la autofinanțare”.

În noua grilă de emisie se regăsesc Știrile Jurnal TV, care vor fi difuzate la orele 17.00 și 19.00, emisiunea „Ora Expertizei”, de luni până miercuri și vineri, începând cu ora 20.00. Vor fi păstrate și emisiunile de până acum - „Cabinetul din Umbră”, „Acasă devreme”, „Veranda” și „Ora de ras”. Totodată, apar emisiuni noi, cum ar fi „Popcorn Show”, o preluare de la Jurnal FM, și „Dora Show”, moderată de Emilian Crețu.

Reamintim că Jurnal TV a fost nevoit să-și sisteze activitatea în luna ianuarie, când  Compania “Capital Estate” S.R.L., proprietara Centrului International de Business SKYTOWER, unde închiria spațiu timp de aproape șapte ani, i-a obligat să părăsească sediul într-un termen de 35 de zile.