Eşti aici

Veaceslav Platon: Profitul posturilor Prime și Publika TV, aflate sub sechestru, ar trebui să-i revină statului. Cum comentează CNA

30 Noiembrie 2020
1427 de afişări
Omul de afaceri Veaceslav Platon susține că Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) ar refuza, contrar cerințelor legale, să execute o ordonanță a organelor de drept cu privire la administrarea și încasarea profitului din activitatea General Media Group (GMG), care aparține lui Vlad Plahotniuc. Asta după ce, în 2019 asupra GMG a fost aplicat sechestru în dosarul cu privire la spălare de bani în proporții deosebit de mari, în care figurează ex-liderul democrat. În replică, ARBI afirmă că nu poate executa ordonanța procurorului, pe partea de încasare a profitului companiei, pentru că nu are astfel de competențe, profitul „nu este subiect al investigațiilor”, iar o încheiere judecătorească emisă anterior pe caz nu conține toate referințele despre cine și cum exact ar trebui să facă acest lucru.

Veaceslav Platon a declarat în cadrul ediției din 24 noiembrie a emisiunii „Politica Nataliei Morari” că ARBI ar fi renunțat să execute ordonanțele procurorilor privind administrarea bunurilor și să încaseze veniturile din activitatea posturilor de televiziune Prime TV și Publika TV, care îi aparțin lui Vlad Plahotniuc. „A fost sechestrat inclusiv holdingul media, posturile de televiziune Prime și Publika TV. Procuratura a transmis posturile respective spre administrarea ARBI, dar, spre mirarea mea, până în prezent, ARBI nu a preluat administrarea acestor posturi de televiziune”, a afirmat Platon.

Potrivit lui, televiziunile ar continua să-i aducă profit lui Plahotniuc, bani care ar trebui să-i revină statului. „Ele (televiziunile - n.r.), potrivit legislației, trebuie să fie transmise pentru administrare ARBI și ARBI deja trebui să încaseze venit de la posturile respective și să transmită acest profit statului. Trebuie să înțelegeți că profitul posturilor de televiziune nu se măsoară doar în bani, dar și în influență. În prezent, Procuratura a făcut totul (pe dosar – n.r.) și a transmis toate bunurile respective către ARBI și așteaptă când ARBI o să facă ceva în acest sens”, a completat omul de afaceri.
 

Într-un răspuns pentru Media Azi, reprezentanții ARBI, o subdiviziune autonomă din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), susțin că atât ordonanța Procuraturii Anticorupție (PA), din 21 septembrie 2020, la care s-a referit Platon, cât și o încheiere din aceeași zi a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, nu pot fi executate.

PROFITUL „NU ESTE SUBIECT AL INVESTIGAȚIILOR”

Potrivit Agenției, ARBI este obligată să asigure evaluarea bunurilor infracționale, adică cele care pot fi puse sub sechestru, iar în cazul capitalului social al GMG „sechestrul a fost deja aplicat, la 29 octombrie 2019”.

Specialiștii ARBI susțin că au înregistrat la Agenția Servicii Publice încheierea privind aplicarea sechestrului pe cota socială, „reprezentând în sine o acţiune de administrare prin care valoarea nominală a acesteia nu va putea fi modificată”. Potrivit lor, acest fapt s-a făcut pentru a se asigura ca cota socială să nu fie înstrăinată. Mai mult, Agenția amintește că, potrivit legislației, întreprinderile au un patrimoniu propriu și distinct, iar CNA și ARBI nu au atribuții în controlul gestionării societății, desemnarea administratorului și acțiuni similare, în timp ce  „persoana juridică  (SRL-ul vizat, în cazul dat - n.r.) nu răspunde pentru obligaţiile asociatului”.

„Totodată, profitul companiei face parte din patrimoniul acesteia, iar persoana juridică răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul ce îi aparţine.  Astfel, transferarea profitului companiei  pe conturi trezoreriale va prejudicia interesele creditorilor companiei și va periclita activitatea acesteia. În același timp, cota-parte a asociatului nu se identifică cu patrimoniul societății, care sunt subiecții de drept distincți”, explică ARBI. Agenția menționează că profitul face parte din patrimoniul societății și „nu este subiect al investigațiilor”, dar „va iniția acțiuni în vederea urmăririi dividendelor aferente cotei sociale de 100% a SRL General Media Group”.

În răspunsul lor, reprezentanții ARBI adaugă și că încheierea judecătorească din 21 septembrie nu corespunde pe deplin cerințelor stipulate în Codul de procedură penală. Mai exact, nu se precizează acțiunile autorizate, persoana cu funcție de răspundere sau organul abilitat să execute anumite acțiuni și termenul pentru care este autorizată acțiunea, „fapt ce face imposibilă executarea actului judecătoresc”.

Responsabilii de comunicarea cu presa din cadrul Procuraturii Generale și Procuraturii Anticorupție nu au răspuns apelurilor telefonice și mesajelor Media Azi pentru a comenta răspunsul ARBI. În urma afirmațiilor făcute de Veaceslav Platon în platoul TV8, pe marginea dosarului privind frauda bancară, Procuratura Generală a emis un comunicat de presă în care a menționat că se „delimitează” de declarațiile omului de afaceri.

UPDATE: După publicarea articolului, în adresa Media-Azi a parvenit și răspunsul Procuraturii Generale la subiect. Astfel, PG a confirmat că, la 29 octombrie, în cadrul unei cauze penale, conexată ulterior la dosarul frauda bancară, PA împreună cu ARBI a aplicat sechestru asupra cotei-părți de 100% din capitalul social al companiei General Media Group Corp, puțin peste 96 milioane de lei și asupra cotei-părți de 100% din capitalul social al întreprinderii Radio Media Group, în valoare de aproape 40 mln de lei.

Procurorii au precizat că, la data de 15 iunie 2020, în adresa avocatului care reprezintă interesele întreprinderii GMG Production a fost expediată o copie a încheierii Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana din 29 octombrie și mandatul aferent. Potrivit PG, până în prezent, însă, partea apărării nu a contestat deciziile privind aplicarea sechestrului. 

Mai mult, reprezentanții PG susțin că, în prezent, nu există cadru normativ care ar permite Agenției să administreze compania. „Totodată, aplicarea sechestrului pe capitalul social al companiilor menționate a fost înregistrată la Agenda Servicii Publice, iar actualmente nu există un cadru normativ și capacități instituționale care ar permite ca ARBI să administreze societăți comerciale (persoane juridice)”, potrivit răspunsului PG.