Eşti aici

Zarurile au fost aruncate: Deputații de la Comrat au ales o nouă componență a CO al GRT, chiar cu riscul de a se „împotmoli în procese de judecată”

03 Aprilie 2018
1600 de afişări
Adunarea Populară (AP) din Comrat a ales, cu 18 voturi pro, o nouă componență a Consiliului de Observatori (CO) al Companiei publice regionale Teleradio Găgăuzia (GRT). O parte dintre deputați au părăsit sala, considerând decizia drept ilegală, atât timp cât foștii membri ai CO, demiși anterior de către AP, au contestat demiterea lor în instanță.

Inițiativa de a numi noi membri la CO al GRT a fost propusă la ședințele anterioare ale AP, însă, din motive necunoscute, a fost amânată. Câțiva dintre candidații înscriși în concurs anunțau că s-au retras, iar alții că și-au depus dosarele de participare sub presiune.

În cadrul ședinței din 30 martie o parte dintre deputați au declarat că în continuare consideră ilegală numirea noii componențe a CO. Deputatul Serghei Cimpoieș a afirmat că Adunarea Populară „se va împotmoli” în procese de judecată din cauza acestei hotărâri și că astfel va arătă „incompetența” deputaților per ansamblu.

Potrivit lui Cimpoieș, grila de emisie a postului ar trebui stabilită în așa fel, ca toți deputații și membrii Comitetului Executiv să poată participa liber la emisiuni. Astăzi, a afirmat deputatul, în buletinele de știri ale GRT este favorizată bașcana Găgăuziei, Irina Vlah.

Deputata locală și fosta președinta a GRT, Ecaterina Jecova, a amintit Adunării Populare că anterior bașcana Găgăuziei a refuzat să semneze un proiect de lege, care își propunea să reglementeze mai eficient activitatea postului public regional. Acesta fusese pregătit de către un grup de deputați și avea menirea să depolitizeze compania GRT și să  asigure în bugetul autonomiei resursele financiare necesare pentru existența postului.

Președintele AP, Vladimir Kîssa, a menționat, la rândul său, că deputații au procedat corect atunci când au votat pentru noua componență a CO pentru că instanța de judecată nu a anulat decizia privind demisia foștilor membri CO, iar în acest fel a recunoscut legalitatea acelei decizii a AP.

Din noua componență a CO fac parte nouă persoane: Ivan Terzi, Maria Uzun, Tatiana Mitioglo, Andrei Maihailov, Andrei Romanov, Ludmila Moga, Iurii Oșevatiuk, Nicolai Slavuțkii și Igor Ianak.

Potrivit portalului Nokta.md din regiune,  o parte din candidații aleși ar fi membri ai  Mişcării Novaia Gagauzia: Maria Uzun este președinta organizației de femei a Mișcării Novaia Gagauzia, Ludmila Moga – adjuncta acesteia, Andrei Mihailov - coordonatorul mișcării, Igor Ianak - coordonatorul mișcării în localitatea Tomai, iar Andrei Romanov - adjunctul președintelui organizației de tineret Novaia Gagauzia.

Media-azi a scris anterior cu referire la opiniile experților locali, că radiodifuzorul GRT este unul dintre cele mai urmărite posturi locale în Găgăuzia și că toate demisiile și numirile noi în componența Consiliului de Observatori este emanația unor lupte interne dintre principalii jucători politici din regiune – bașcana Găgăuziei, Irina Vlah, portavocea căreia a devenit GRT, și Nicolae Dudoglo, care vrea să preia controlul asupra televiziunii în contextul alegerilor care se apropie.