Eşti aici

Ziarul Expresul aniversează șase ani de la prima apariție

01 Noiembrie 2013
2016 afişări

Ziarul regional Expresul aniversează, vineri, șase ani de la apariţia primului număr. Cu acestă ocazie, publicația a lansat şi o nouă versiune a site-lui www.expresul.com.

Iniţial, ziarul s-a numit ”Expesul de Ungheni”, fiind conceput ca o publicație locală. Ulterior, echipa redaţiei a hotărât să se extindă și a eliminat sintagma ”de Ungheni”. Astfel, ziarul a început să apară și în Nisporeni și Călărași. 

Directoarea ziarului, Lucia Bacalu, a spus că performanța de a deveni ziar regional a depăşit toate aşteptările şi scopurile stabilite iniţial ale echipei. ”Atunci când am început, nici prin cap nu ne-a trecut că o să ne extindem şi o să ajungem la Călăraşi şi Nisporeni. Astăzi chiar suntem mândri că suntem un ziar regional. Ne-am învăţat şi noi să ne gândim puţin altfel şi să vedem altfel evenimentele. Considerăm aceasta cea mai importantă realizare a noastră”, a declarat Bacalu pentru Media Azi.

Pe site-ul ziarului se pot găsi atât realizările echipei redacționale, cât şi provocările pe care le înfruntă aceasta. ”Lipsa cronică a spaţiului în ziar – opt pagini e mult prea puţin pentru un ziar regional, dar, din insuficienţă de bani, deocamdată nu ne putem permite să trecem la un număr mai mare de pagini”, se arată în Expresul.

Echipa ziarului a primit 12 premii din partea Centrului pentru Jurnalism Independent şi Comitetului pentru Libertatea Presei din Moldova, precum şi de la Asociaţia Presei Independente. Expresul are un tiraj de 2.350 de exemplare și este membru al Asociaţiei Presei Independente. 

sursa foto: www.expresul.com