Eşti aici

Ziua Mondială a Libertății Presei, ediția 2020: „Jurnalism fără frică sau favoare”

03 Mai 2020
1201 afişări
Duminică, 3 mai, în întreaga lume, inclusiv în Republica Moldova, este marcată Ziua Mondială a Libertății Presei. Ediția din acest an, celebrată sub umbrela Organizației Națiunilor Unite, are sloganul „Jurnalism fără frică sau favoare”. Subiectele-cheie promovate de această dată țin de siguranța angajaților din domeniul media, jurnalism independent și liber de influențe politice sau economice, egalitatea de gen sub toate aspectele mediatice.

În 2020, evenimentul este marcat de pandemia de coronavirus care a pus la încercare presa din întreaga lume.
 

Jurnaliștii și lucrătorii mass-media sunt cruciali pentru a ne ajuta să luăm decizii în cunoștință de cauză. Pe măsură ce lumea luptă împotriva pandemiei de Covid-19, aceste decizii pot face diferența între viață și moarte. De Ziua Mondială a Libertății Presei, facem apel la guverne - și nu doar - să garanteze că jurnaliștii își pot face munca pe tot parcursul pandemiei și în afara acesteia. Pe măsură ce pandemia se răspândește, ea a dat naștere și unei a doua pandemii - de dezinformare. Presa oferă antidotul: știri verificate, documentate științific, bazate pe fapte și analiză”, a declarat secretarul general ONU, Antonio Guterres, în mesajul lansat cu ocazia evenimentului.
Și secretara generală a Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, a lansat un apel la adresa guvernelor să evite restricționarea nejustificată a libertății mass-media pe timp de criză. „Guvernele se confruntă cu provocări fără precedent în contextul actualei crize, dar situația nu trebuie folosită pentru a împiedica activitatea jurnaliștilor sau a-i face să tacă”, a declarat ea.  

Potrivit Freedom House, libertatea mass-media s-a deteriorat în întreaga lume în ultimul deceniu. Acest fapt este confirmat și de organizația Reporteri fără frontiere, al cărei ultim indice privind libertatea presei în lume relevă că în 133 de țări din 180 evaluate situația este problematică, rea sau foarte rea.

În Republica Moldova, statutul presei rămâne în continuare parțial liber, pe mai multe segmente fiind înregistrate mai degrabă regrese, decât progrese. 
 

Anul trecut a fost unul tumultos nu doar pentru peisajul politic, ci și pentru cel mediatic. Schimbarea repetată a guvernării a fost însoțită de metamorfoze evidente și în media, care s-a schimbat la față. Un holding media a slăbit, alături de partidul al cărui satelit a fost în ultimii ani, în timp ce alt holding, apropiat de actuala guvernare, a căpătat contur și mai pronunțat.Respectiv, problema concentrării mass-media în mâinile politicienilor rămâne actuală, la fel ca și ingerința acestora în politicile editoriale ale redacțiilor înregimentate politic. Iar această ingerință, de regulă, se soldează cu produse media de proastă calitate, care promovează deseori agendele partidelor, dezinformează și fac propagandă politică, explică Nadine Gogu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI).
 „De asemenea, au rămas nerezolvate un șir de probleme privind cadrul legal ce reglementează domeniul, care, implicit, creează instituțiilor independente dificultăți financiare și obstacole la accesarea informațiilor de interes public. Problema accesului la informație a devenit și mai actuală în primăvara acestui an, în timpul pandemiei de Covid-19. Or, pe lângă vechile probleme reclamate de jurnaliști, au apărut restricții noi care au îngreunat și mai mult activitatea acestora”, adaugă ea.

În acest an, CJI a lansat campania dedicată Zilelor Libertăţii Presei cu sloganul Interesul public bate „starea de urgenţă”. Activităţile urmăresc scopul să atragă atenţia instituţiilor de stat asupra necesităţii de a manifesta o mai mare deschidere faţă de presă, de a asigura transparenţa actului decizional şi de a facilita accesul la informaţie pentru jurnalişti, toate pentru a respecta interesul public chiar şi în condiţiile unei „stări de urgenţă”. Și alte organizații și instituții media au anunțat un șir de evenimente cu această ocazie.

Ziua Mondială a Libertăţii Presei a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU în anul 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, desfășurată în 1991.

Data a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și necesității respectării libertății de exprimare și este abordată drept un prilej de dezbatere a problemelor profesionale și etice ale breslei.