Credibilitatea jurnalistului, o problemă personală

Nicolae NEGRU

Colega Tatiana Corai mi-a solicitat un comentariu despre problema credibilității jurnaliștilor din Republica Moldova. ”Jurnalismul – o profesie în căutare de credibilitate”, așa suna, dramatic, alarmant, tema sugerată de ea.

Prima mea reacție a fost să văd ce spun în această privință sondajele de opinie publică. Atestă ele vreun început de declin, de neîncredere în atitudinea cetățenilor moldoveni față de mass-media locală? Am constatat cu satisfacție că nu prea, că mass-media rămâne în continuare, după biserică, una din instituțiile care se bucură de cea mai mare prețuire la capitolul încredere din partea cetățenilor RM. Conform Barometrului de opinie Publică realizat de Civis, la comanda Institutului de Politici Publice, în noiembrie 2014, procentajul celor care au răspuns pozitiv la întrebarea dacă au încredere în mass-media din RM a fost de 60 la sută. În 2003, acest indicator era de 57%, menținându-se cam la același nivel în ultimii 10 ani.
 

Gradul de apreciere a credibilității mass-media din afara RM, diferă în funcție de factorul geografic. Cea din Rusia a fost creditată cu încredere de 54% din respondenți, cea din România – 41%, iar cea din UE – 40%.

 

Ceea ce ar însemna că obiectivitatea auditoriului nostru ridică mari semne de întrebare, fiind ”împovărată” de background-ul sovietic, de propaganda care a demonizat decenii la rând Occidentul și România, peste care se suprapune noul val de propagandă dinspre Rusia, tot mai puternic, acompaniind efortul de refacere a ”lumii ruse”, ocuparea Crimeii și războiul din estul Ucrainei.

La o analiză mai atentă a datelor referitoare la posturile de radio și tv concrete se observă că încrederea respondenților e cu atât mai mare cu cât e mai mare spațiul de acoperire al posturilor respective, calitatea știrilor, gradul de manipulare neavând vreo relevanță. De exemplu, încrederea față de postul public de televiziune Moldova 1 nu diferă până și după 2009, când acesta nu mai este instrument de propagandă comunistă și reflectă, conform monitorizărilor CCA, cât de cât obiectiv viața politică, realitățile din Republica Moldova. Așadar, nu e de mirare că încrederea față de mass-media din UE este mai mică, decât față de cea din Rusia, căci nu standardele profesionale sunt hotărâtoare din acest punct de vedere pentru radio- și telespectatorii din RM. 

 

 

Oricum, dincolo de datele sondajelor există o stare de spirit pesimistă, de insatisfacție, de incertitudine în mediul breslei jurnalistice, pe care credibilitatea în ochii auditoriului nu o poate înnăbuși. Cu douăzeci de ani în urmă, când se înființa, pe lângă Fundația Soros-Moldova, cu concursul jurnalistei americane Carole Brennan, Centrul pentru Jurnalism Independent, viitorul presei din Republica Moldova părea mult mai clar, decât acum. Trecuseră câțiva ani de la proclamarea independenței, ne aflam în rolul deschizătorilor de drumuri, ne părea că e suficient să organizăm producția media în așa fel încât să putem atrage și vinde publicitate, să obținem profit economic, iar restul problemelor se vor rezolva de la sine. Realitatea însă nu s-a pliat pe așteptările noastre romantice, naive.

 

 

Economia nereușind să se ridice în picioare, lipsind un climat investițional sănătos, o politică fiscală propice, o anumită stabilitate politică și socială, nu avea cum să reușească nici presa ca afacere. Iar monopolizarea pieței de publicitate și preluările ostile de pe piața informațională, cărora le-a căzut pradă Prime, apoi TVR, a consolidat un sistem monopolist similar celui din alte domenii (importurile de carne, mezeluri, medicamente etc.), care a fost pus, în cele din urmă, în serviciul unui partid. Conform unor date, principalele posturi radio și tv cu acoperire națională private, cu emisie prin eter (prin urmare - cele mai accesibile), aparțin liderului unui partid politic și faptul acesta nu poate să nu ridice semne de întrebare privind ”echilibrul” informațional. 
 
În consecință, s-a accelerat procesul de procurare, de creare a instituțiilor mass-media de către alți actori politici. Și printre cele puține posturi și publicații rămase formal independente se poate observa o ”deviere” spre politic, spre participarea la lupta pentru putere, influențată de interesele proprietarilor, așa încât putem spune că strategiile mediatice ale majorității instituțiilor mass-media din Republica Moldova sunt marcate de interese electorale, de promovare a unor forțe politice, interesul economic rămânând pe planul doi.
 
Dacă nu printre consumatori, cel puțin în mediul jurnalistic această stare de lucruri provoacă neliniște, disconfort. Soluția, despre care se vorbește demult – transparența proprietății mass-media, demonopolizarea, depinde tocmai de partidul care beneficiază de această situație privilegiată.

 

 

Totuși, situația nu e atât de disperată ca până în 2009, când exista controlul PCRM asupra majorității posturlor de radio și televiziune. În general, un ”consumator” perseverent, asiduu poate avea acces la multitudinea, pluralismul de idei și ideologii, de viziuni asupra realităților din RM, chiar dacă nu toate forțele politice se bucură de acces egal la mass-media, cu excepția radioului și televiziunii publice, care nu sunt controlate politic, ca în perioada guvernării comuniștilor.
 
Între timp a intervenit și revoluția tehnologică - Internetul, Facebook, Twitter și alte rețele de socializare, telefoanele mobile etc. cu diverse posibilități de înregistrare, stocare și transmitere a informației. 36 la sută din moldoveni se informează din Internet, în primul și în al doilea rând, conform sondajului menționat mai sus. RM este spațiul care se poate lăuda cu prima ”revoluție twitter”. Dar există și consecințe care alarmează.

 

 

În afară de plafonarea tirajelor apoi și declinul presei scrise în folosul celei online a cărei audiență crește pe zi ce trece, se schimbă ”filosofia”, modul de a acționa al jurnalistului. Viteza, operativitatea începe să conteze mai mult decât calitatea. ”Click-ul, vizualizarea contează mai mult chiar decât deontologia, care devine tot mai relativă. Auditoriului i se pregătesc tot felul de capcane, care se adresează mai mult instinctelor, decât intelectului, nevoii publicului de a se informa. Linia dintre presa serioasă și cea de cancan, divertisment aproape că s-a șters. Titlurile cu ”scandal”, ”bombă!”, ”șocant!”, ”incredibil!” etc. nu mai sunt o excepție, ci o regulă. Apărută și la noi, cu o oarecare întârziere, categoria bloggerilor aduce un plus de idei, de opinii, puncte de vedere originale, un ”feedback” necesar, dar și un plus de probleme legate de calitate, credibilitate și deontologie, pe care unii dintre ei le ignoră în mod ostentativ. Unele ”blogosfere” de pe site-uri care se pretind model par a fi un fel de off-shoruri jurnalistice, absolvite de orice norme, nu numai gramaticale, ci și morale.

 

 

De-a lungul anilor de după 1991 breasla jurnalistică a făcut unele eforturi de autoreglementare, a fost adoptat un cod deontologic, s-a constituit un Consiliu de Presă care să ”contribuie la responsabilizarea mass-media… promovarea jurnalismului de calitate, respectarea principiilor deontologice jurnalistice de către publicaţii, agenţii de ştiri sau portaluri informaţionale”.
 
Dar numeroasele linii de divizare pe criterii politico-ideologice, geopolitice, lingvistice etc. au împiedicat abordarea comună a problemei credibilității jurnalistice, ca și a altor probleme de ordin profesional. Cu dezvoltarea vertiginoasă a presei online, ai căror editori în unele cazuri preferă să-și păstreze anonimatul, solidarizarea breslei se complică și mai mult. Suntem nevoiți să ne adaptăm din mers, rapid la niște procese a căror esență nu este încă limpede până la capăt, trebuie să ne schimbăm de o manieră care intră uneori în conflict cu statutul nostru social de până acum, câștigat cu atâta efort.

Pe de altă parte, credibilitatea e un deziderat destul de relativ, după cum rezultă și din sondaje, reflectând mai mult gusturile și așteptările audienței, decât standardele jurnalistice, calitatea informației. Partizanatul se vinde destul de bine și lucrul acesta e demonstrabil, televiziunile propagandistice nu duc lipsă de audiență. De aceea, preocuparea pentru credibilitate ca expresie a echidistanței, obiectivității și profesionismului rămâne în continuare a fi mai mult un efort individual, personal, fiecare jurnalist descurcându-se cum poate.

Acest material este publicat în cadrul proiectului  “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.

Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.

Sursa foto: ZiarulNational.md