Eşti aici

Jurnalistul Serghei Naumov din Uzbekistan, dat dispărut de colegi

23 Septembrie 2013
2113 afişări

Serghei Naumov ar fi fost reținut de miliție sâmbătă seară, în orașul Urghenci din Uzbekistan, informează FerganaNews.com. Colegii şi prietenii acestuia s-au adresat autorităților pentru a afla ce s-a întâmplat cu jurnalistul, însă nu au obţinut nicio informaţie. Ei solicită în mod urgent, prin articolul menționat, implicarea organizaţiilor internaţionale pentru găsirea și eliberarea lui Naumov.

Apropiații au pierdut contactul cu jurnalistul sâmbătă seară, în jurul orei 19.00, după ce acesta le-a transmis că se află la secția de miliție. El nu a avut timp să explice de ce a fost reținut. În prezent, toate telefoanele bărbatului sunt blocate.

Potrivit Institute for War and Peace Reporting, poliţia locală s-ar fi interesat de activitatea jurnalistului independent Serghei Naumov încă de la sfârşitul lunii august. La momentul respectiv, Naumov pregătea articole şi rapoarte pentru publicații internaţionale.

„Din 16 septembre, imediat cum a început perioada de cules a bumbacului, Naumov a început să adune materiale despre acest subiect. Cu câteva zile înainte, în regiune venise o comisie din Taşkent pentru a cerceta anumite aspecte legate de activitatea de pe câmpuri. Nu este exclus ca autorităţile să dorească suprimarea oricărei informaţii legate de acest subiect”, precizează sursa citată.

Organizaţia internaţională Asociaţia Drepturile Omului în Asia Centrală ( Association Human Rights in Central Asia) și-a exprimat îngrijorarea față de soarta jurnalistului. AHRCA cere tuturor persoanelor, instituţiilor şi mass-mediei să acorde atenţie acestui caz şi să contribuie la eliberarea jurnalistului.

Serghei Naumov colaborează cu agenţia internaţională FerganaNews.com, cu Institute for War and Peace Reporting și publicaţiile “Siguranţa Ecologică şi Iniţiativa Civică” şi Politjurnal. În 2009, Ambasada Rusiei în Uzbekistan l-a premiat pe Naumov pentru activitățile sale jurnalistice.

sursa foto: FerganaNews.com