Joi au avut loc proteste și manifestații în locuri publice și în fața ambasadelor saudite în întreaga lume, după ce o comisie medicală a spus că el nu poate fi supus celei de-a doua serii de 50 de lovituri cu biciul din motive de sănătate.
Potrivit reprezentanților Amnesty International, care îl consideră pe gânditorul liberal drept un prizonier de conștiință, comisia din aproximativ opt medici l-a supus pe Badawi unui șir de teste miercuri la spitalul regelui Fahd din Jeddah și a recomandat ca biciuirea să nu fie executată.
Amânarea sugerează că autoritățile saudite nu sunt insensibile față de valul de proteste legate de acest caz. Ministrul britanic de Externe Philip Hammond a ridicat această întrebare în discuții cu ambasadorul saudit în Marea Britanie, prințul Mohammed Bin Nawwaf Bin Abdelaziz, în timpul unei conferințe antiteroriste ce a avut loc la Londra.
Înainte de aceasta, Amnesty International, împreună cu Asociația Medicală Britanică și organizația Freedom from Torture au organizat o conferință a specialiștilor în medicină pentru a discuta provocările etice și practice întâmpinate de către medicii legiști în legătură cu cazurile de tortură. Managerul campaniei „Opriți tortura” (Stop Torture) din Marea Britanie a organizației Amnesty International, Tom Davies, a spus: „De ce medicii din Arabia Saudită iau parte într-un proces care este evident un act vicios de cruzime?”. Toți specialiștii în medicină au o datorie clară de a evita implicarea în acte de tortură și tratament crud de orice natură. De fapt, ei ar trebui să anunțe în caz că suspectează un abuz. „În loc să efectueze examene medicale înainte de biciuire, medicii închisorilor din Arabia Saudită ar trebui să refuze să participe în cruzimea premeditată pe care o reprezintă pedeapsa lui Raif Badawi”, a menționat reprezentantul Amnesty International.
Sursa foto: http://www.centerforinquiry.net/