O parte din critici s-au referit la încălcarea dreptului la libera exprimare. Delegația de la Washington s-a apătat îngrijorată față de ”restricțiile tot mai mari cu privire la libertatea de exprimare, inclusiv față de cenzurarea noilor generații de mass-media și a paginilor din Internet". Reprezentantul Egiptului a criticat aspru Turcia, afirmând că ar deține recordul mondial după numărul de jurnaliști privați de libertate în ultimii doi ani.
Bülent Arınç a susținut că libertatea de exprimare și libertatea presei sunt o "parte indispensabilă a ordinii democratice" și că Turcia face eforturi permanente pentru a îmbunătăți situația în aceste domenii. În ceea ce privește jurnaliștii aflați în detenție vicepremierul turc a afirmat că aceștia au fost condamnați pentru crime ce țin de relațiile cu grupările teroriste, dar nu pentru activități profesionale.
Turcia a participat pentru a doua oară la reuniunea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. Prima dată delegația condusă de Cemil Çiçek, pe atunci viceprim-ministru, iar în prezent președintele Parlamentului Turciei, a reprezentat țara la o astfel de întrunire în mai 2010.
Sursa foto: www.hurriyetdailynews.com