Eşti aici

Fondatorul eBay pregăteşte un proiect jurnalistic ambiţios

18 Octombrie 2013
2094 de afişări

Un nou „mariaj” jurnalistic se pregăteşte în curând – fondatorul eBay, miliardarul şi filantropul franco-american Pierre Omidyar vrea să lanseze un proiect media dezvoltat de Glenn Greenwald, autorul articolelor despre programul de spionaj al NSA bazate pe scurgerile de informaţii ale fostului angajat NSA Edward Snowden.
 
Miercuri, Pierre Omidyar a anunţat că va finanţa un nou proiect media al renumitului jurnalist american Glenn Greenwald. Acesta a publicat în vară pentru cotidianul britanic The Guardian o serie de articole de investigaţie în care dezvăluia supravegherea extinsă desfăşurată de agenţia americană de securitate NSA în baza scurgerilor de date obţinute de la fostul tehnician NSA Edward Snowden.

„Aceştia sunt primii paşi în crearea unei noi mass-media. Nu ştiu dacă şi cum va ţine, sau cum va arăta”, a menţionat Omidyar într-un comunicat remis presei.

Cu o zi mai devreme, Greenwald anuţa că părăseşte ziarul britanic The Guardian pentru a crea o entitate media „majoră” care va relata despre sport, cultură şi va acorda o atenţie deosebită subiectelor politice.

Unele detalii ale proiectului au fost explicate de asemenea de Jay Rosen, profesor de jurnalism la Universitatea din New-York, care preciza că a discutat de multe ori la această temă cu Omidyar. Noua instituţie media va fi “100% digitală” şi că “tot profitul va fi reinvestit în jurnalism”, îşi asigura cititorii pe blog Rosen. Conform spuselor lui Rosen, fondatorul e-Bay va investi 250 de milioane de dolari pentru a da startul noii media.

În vârstă de 47 de ani, Pierre Omidyar a împărtăşit multe din ideile jurnalistului care ţin de transparenţă, căruia i-a încredinţat misiunea de a aduna echipa de jurnalişti a viitoarei instituţii media.

Personalitate sulfuroasă, Glenn Greenwald şi-a apărat fervent dezvăluirile sale despre NSA şi a fost criticat pentru că ar fi distrus supravegherea grupurilor teroriste în Europa.

Sursa foto: Wikipedia.org