Duminică, 12 aprilie, în aceeași regiune unde se desfășoară operațiuni militare, o mașină în care se aflau doi jurnaliști din presa locală a fost lovită de o lansatoare de rachete antitanc, dirijată de la distanță. În urma exploziei, unul dintre ei a decedat, scrie www.imi.org.ua, citând spusele colonelului Andriy Leshchynskyi, responsabil de încetarea focului în regiunea Donețk. Site-ul aparține Institutului de Informare în Masă din Ucraina, organizație non-guvernamentală cu sediul la Kiev, care are drept obiectiv protejarea drepturilor jurnaliștilor.
Conform Barometrului privind Libertatea Presei, publicat pe pagina Institutului de Informare în Masă, de la începutul anului 2015, în Ucraina, un jurnalist a fost ucis, 16 au devenit ținta unor atacuri violente, iar 13 au fost împiedicați să-și desfășoare activitatea profesională.