Eşti aici

Unul din suspecții reținuți în legătură cu agresarea Tatianei Ciornovil deține licența unui post TV

27 Decembrie 2013
1390 de afişări

Cinci bărbați au fost reținuți în Ucraina în legătură cu agresarea activistei și jurnalistei Tatianei Ciornovil. Unul dintre aceștia este, potrivit Kyiv Post, Serghei Kotenko (29 de ani), care este directorul și deținătorul unui pachet mare de acțiuni din Keyko Ucraina - compania care deține licența postului TVi. 

Până în luna aprilie 2013, TVi era considerat unul dintre ultimele canale de televiziune din Ucraina care dezvăluia cazuri de corupție la cel mai înalt nivel al sistemului politic. În urma unor tranzacții suspecte, însă, Keyko a preluat compania care deținea licența TVi, iar politica editorială s-a schimbat radical. Drept urmare, peste 30 de jurnaliști au părăsit postul TV, iar emisiunile canalului au alunecat spre divertisment. După încă o serie de tranzacții ”năucitoare”, potrivit Kyiv Post, Seghei Kotenko a ajuns, în 2 iulie, să dețină 40% din Teleradiovisit, parte a Keyko și deținătorul licenței postului TVi.

În afară de Kotenko, alți patru suspecți au fost reținuți în legătură cu agresiunea din noaptea de 24 spre 25 decembrie. Unul din aceștia este Alexandr Kramtsov, proprietarul mașinii sport care a blocat autovehiculul în care se afla Tatiana Ciornovil. Totuși, se pare că acesta îi vânduse mașina lui Kotenko în urmă cu șase luni, iar presa ucraineană a publicat imagini cu Kramtsov luând masa într-un restaurant din Kiev în timpul atacului asupra lui Ciornovil. Mașina este încă pe numele lui Kramtsov pentru că Serghei Kotenko nu a plătit întreaga sumă pentru cumpărare, potrivit Ukrainska Pravda.

Fratele lui Serghei Kotenko a fost și el reținut. Alexandr Kotenko ar fi un cunoscut membru al unei grupări infracționale din Ucraina. 

Potrivit unei declarații a șefului de investigații din Ministerul de Interne ucrainean, Mikola Cincin, una din prioritățile anchetatorilor este identificarea persoanei sau persoanelor care au ordonat atacul. 

Tatiana Ciornovil, în vârstă de 34 de ani, o cunoscută activistă și jurnalistă de investigații din Ucraina, a fost bătută cu bestialitate de bărbați neidentificați în noaptea de 24 spre 25 decembrie, în timp ce se întorcea acasă, în apropiere de capitală.

Autovehiculul lui Ciornovil a fost urmărit, tamponat și apoi blocat de o mașină sport, din care au ieșit mai mulți bărbați. Aceștia au scos-o pe Ciornovil din autovehicul și au bătut-o cu bestialitate, după care au lăsat-o în mașină și au împins vehiculul într-un șanț de pe marginea șoselei. Jurnalista a fost lăsată aproape inconștientă și va avea nevoie de mai multe operații de reconstrucție facială. 

Cu o zi înainte de atac, în 24 decembrie, Ciornovil a publicat o postare pe blogul său despre o proprietate luxoasă care ar aparține ministrului de interne Zahrcenko în apropiere de Kiev. 

Atacul asupra Tatianei Ciornovil a relansat protestele din Ucraina, potrivit presei locale și internaționale, într-o perioadă în care acestea își pierduseră din avânt. Timp de mai multe zile la rând, sute de oameni au protestat în fața Ministerului de Interne, cerând demisia ministrului și identificarea persoanelor care au ordonat atacul, nu doar a făptașilor. 

sursa foto: www.telegraph.co.uk