Acest for a decis închiderea postului TVR News de la 1 august, conținutul urmând să fie preluat de celelalte canale, dar și comasarea Direcției Știri cu Departamentul Emisiuni și Știri Sportive, a anunțat instituția.
Măsura a fost luată după ce ANAF a blocat conturile operaționale ale TVR din cauza datoriilor acumulate către bugetul de stat, datoria fiscală ridicându-se acum la 457 milioane de lei. Între timp, de la Cluj, un membru CNA a cerut ca românii să nu mai plătească taxa TV.
TVR este oricum de mai multă vreme într-un mare impas, iar de două zile instituția din Calea Dorobanților se confruntă și cu faptul că ANAF a blocat conturile sale. Prin urmare, salariații deja au făcut o grevă spontană speriați de perspectiva de a nu-și mai lua salariile în viitorul apropiat.
Text și foto: http://www.expresspress.ro