Eşti aici

Parlamentul ucrainean a votat abrogarea legilor privind defăimarea și ONG-urile internaționale

28 Ianuarie 2014
1395 de afişări

Verkhovna Rada (n.r. camera superioară a Parlamentului ucrainean) a votat, marți dimineață, 28 ianuarie, abrogarea majorității amendamentelor și modificărilor legislative adoptate în 16 ianuarie, inclusiv cele legate de defăimarea în mass-media și ONG-urile care primesc finanțare internațională. Astfel, în urma negocierilor dintre putere și opoziție desfășurate luni seară, parlamentarii au votat cu 361 de voturi ”pentru” abrogarea a nouă din 12 amendamente, informează New Eastern Europe și Kyiv Post.

Natalia Sad, coordonatoarea de programe a ONG-ului Internews Ucraina, a declarat, marți, pentru Media Azi, că printre prevederile votate pentru abrogare se numără și cele legate de defăimarea în mass-media, dar și amendamentul conform căruia ONG-urile care primesc finanțare din străinătate vor fi considerate ”agenți străini” și vor trebui să plătească impozite pe ”veniturile” lor.

”Deocamdată ne bucurăm precaut și așteptăm să vedem ce se va întâmpla în sesiunea extraordinară a Radei Supreme de la ora 16.00,” a mai spus Natalia Sad, care a menționat că în această ședință ar urma să se voteze abrogarea celorlalte trei prevederi și să se ajungă la un consens între putere și opoziție pentru soluționarea conflictelor din Ucraina.

”Nouă inițiative au fost abrogate, însă nimeni nu spune nimic despre faptul că 235 de deputați au votat pentru acestea în 16 ianuarie. Ei trebuie trași la răspundere pentru că au încălcat Constituția și, implicit, drepturile și libertățile cetățenilor. (...) Da, este victoria Euromaidanului, dar cu ce preț?”, a conchis Natalia Sad.

Pe de altă parte, potrivit fostului ministru al apărării Anatolie Hritsenko, procurorii și judecătorii ”nebuni” pot aplica în continuare aceste legi în cazul în care abrogarea lor nu va fi semnată urgent de speaker-ul Radei superioare Volodimir Ribak, transmisă președintelui Ianukovici pentru semnare și apoi publicată în monitorul oficial al Ucrainei. De asemenea, comuniștii ucraineni au venit cu o nouă propunere legislativă care ar pedepsi activiștii din Euromaidan, aceasta urmând să fie și ea discutată de parlamentari la ora 16.00.

Reprezentanta OSCE pentru Libertatea Presei, Dunja Mijatovic, a salutat, marți, consensul dintre președintele Viktor Ianukovici și liderii opoziției ucrainene privind abrogarea setului de amendamente și modificări legislative adoptate în 16 ianuarie, inclusiv cele limitând libertatea presei. Aceasta a încurajat conducerea țării să semneze cât mai rapid abrogarea lor și și-a reiterat dorința de a vizita Ucraina pentru a discuta despre situația jurnaliștilor din această țară.

Marți dimineață și-a dat demisia și premierul Ucrainei Mikola Azarov, spunând că vrea să creeze ”oportunități în plus pentru un compromis socio-politic și soluționarea pașnică a conflictului”.

Manifestațiile din Kiev, care au început la sfârșitul lunii noiembrie, au devenit sângeroase în 22 ianuarie, când cel puțin trei protestatari au fost uciși de gloanțele forțelor de ordine. Peste 300 de persoane, printre care numeroși jurnaliști, au fost de asemenea rănite. Violențele au rămas concentrate în zona străzii Hrușevskoho din apropierea stadionului Dinamo, însă protestele s-au răspândit rapid în toată țara, oamenii ocupând mai multe clădiri ale administrațiilor publice locale și regionale.

sursa foto: AFP PHOTO/ SERGEI SUPINSKY