Eşti aici

Postul TV Dojdi din Rusia ar putea dispărea din cauza unui sondaj despre Blocada Leningradului

05 Februarie 2014
3686 de afişări

Unul dintre cei mai mari operatori de cablu din Rusia, Tricolor, a anunțat că va exclude postul de televiziune Dojdi din ofertele sale începând din data de 10 februarie, informează Tvrain.ru. Măsura a fost anunțată după scandalul iscat de realizarea unui sondaj de către redacția Dojdi, referitor la Blocada Leningradului.

Potrivit reprezentanțulor postului, consiliul operatorului Tricolor a votat în unanimitate excluderea Dojdi. În decizie se menționează că postul a fost exclus pentru că politica editorială nu corespunde principiului formării pachetelor de servicii.

La rândul său, conducerea postului Dojdi a oferit tuturor operatorilor de cablu din Rusia semnal gratuit până la finele anului. Potrivit administrației postului, oferta este legată de cele mai recente evenimente implicând excluderea televiziunii din pachetele mai multor operatori. Totodată, conducerea postului a spus că nu renunță la strategia dezvoltării televiziunii anunțată anterior, respectiv introducerea unei plăți lunare pentru fiecare operator de cablu din 2015.

Postul de televiziune Dojdi a fost exclus din ofertele mai multor operatori de cablu din Rusia din 29 ianuarie. Unii din operatori au anunțat că decizia lor este legată de un sondaj realizat de redacția Dojdi, referitor la blocada Leningradului, care ulterior a fost difuzat pe post. Telespectatorii au fost întrebați dacă ar fi fost preferabilă predarea orașului Leningrad (actualul Sankt Petersburg) către trupele germane în al Doilea Război Mondial pentru a salva viețile oamenilor care au murit acolo și a soldaților care au apărat orașul. Întrebarea a fost pusă cu ocazia aniversării a 70 de ani de la finalul Blocadei Leningradului. Timp de aproape trei ani, orașul a fost înconjurat de trupele germane și izolat de restul lumii, iar cetățenii au rămas în scurt timp fără provizii sau electricitate. Aproximativ un milion de orășeni și mii de soldați ruși au murit de foamete, frig și boli.

Actualul regim de la Kremlin, însă, este cunoscut pentru faptul că nu tolerează punerea la îndoială a măsurilor luate de autorități în trecut, mai ales în perioada sovietică. Ulterior, conducerea postului a renunțat la acest sondaj și și-a cerut scuze pentru plasarea lui. Declarația a venit însă prea târziu, deoarece  sondajul a stârnit dezbateri și controverse în rândul societății civile, dar și a parlamentarilor care au reclamat postul TV la procuratură. Instituția vizată, la rândul său, nu a găsit nicio încălcare a legii în realizarea sondajului.

Totuși, președintele Asociației Operatorilor de Cablu, Iurii Pripachikin, a recomandat cabliștilor să excludă acest post de televiziune. Declarația lui a fost criticată, ulterior, de către Uniunea Jurnaliștilor și alte organizații profesionale. Reprezentantul Kremlinului pentru drepturile omului, Vladimir Lukin, a declarat că pe numele operatorilor de cablu și satelit  care au exclus postul ar trebuie să deschidă dosar penal.

Anterior, Dojdi a fost exclus din ofertele operatorilor Dom.ru, Akado, NTV-plus, Rostelecom și Bilayn TV.

sursa foto: arhiva RIA Novosti via Historia.ro