Eşti aici

Doi jurnalişti francezi, inculpaţi pentru şantajarea regelui Marocului

31 August 2015
1636 de afişări
Doi jurnalişti francezi de investigaţii, care l-au ameninţat pe regele Marocului că vor publica dezvăluiri despre el şi au cerut trei milioane de euro, au fost inculpaţi pentru extorsiune, după ce ar fi primit bani de la oficiali marocani la Paris, relatează Deutsche Welle în pagina online, citat de Mediafax.

Eric Laurent şi Catherine Graciet au cerut trei milioane de euro de la regele Marocului, Mohammed al VI-lea, potrivit avocatului regelui, Eric Dupont-Moretti.

Cei doi jurnalişti au fost arestaţi joi, după ce au primit bani de la oficiali marocani la Paris. Reporterii au fost inculpaţi pentru extorsiune şi au fost eliberaţi pe cauţiune sâmbătă, a anunţat Parchetul din Paris.

Jurnaliştii sunt cunoscuţi pentru criticile la adresa regelui marocan şi lucrau la o nouă carte despre dinastia arabă, care ar conţine informaţii dăunătoare despre rege. Ei ar fi cerut bani pentru a renunţa la publicarea cărţii.

Poliţia franceză i-a arestat pe Laurent şi Graciet după o serie de întâlniri cu oficiali marocani, care făceau parte dintr-o operaţiune coordonată cu poliţia, potrivit lui Dupont-Moretti.

"O sumă de bani a fost oferită şi acceptată", a declarat pentru AFP o sursă apropiată anchetei.

Autorităţile franceze au monitorizat întâlnirile, potrivit site-ului marocan Le360. Site-ul, care are legături apropiate cu Palatul regal, a relatat că jurnaliştii au fost arestaţi după ce au plecat dintr-un restaurant din Paris cu banii, care reprezentau o primă tranşă din partea dinastiei regale.

Avocatul lui Catherine Graciet, Eric Moutet, a confirmat existenţa unui "acord financiar", dar a precizat că clienta sa a fost prinsă într-o "capcană".

Cazul a luat amploare în presa din Maroc, unde familia regală este foarte respectată.

Regele Mohammed al VI-lea este de asemenea popular în străinătate, partenerii internaţionali salutând eforturile sale în vederea reformelor diplomatice şi egalităţii de gen.

Criticii săi susţin însă că tendinţele democratice sunt doar de faţadă şi că asociaţii corupţi ai monarhului controlează economia ţării africane. De asemenea, opozanţii regelui rar au ocazia să-şi exprime public îngrijorările.

Laurent şi Graciet au publicat o mare parte din aceste critici în cartea lor din 2012 "Predator King", care este interzisă în Maroc.

 

 

Sursa: http://www.mediafax.ro
Imagine: Mediafax Foto/AFP